Oraşul cu 13 milioane de locuitori „înghesuiţi” între mare şi munte. Atracţii turistice, muzică, distracţie, mâncare extraordinară – sunt doar câteva dintre elementele capabile să ţină captive atât mintea, cât şi trupul cuiva care păşeşte pe acest tărâm pentru mai puţin timp, sau pentru mai mult timp.

Când ştii că pleci cu destinaţia Rio de Janeiro – un oraş aproape la fel de vechi precum Brazilia (având în vedere că a fost fondat in 1565, la numai 65 de ani după descoperirea Braziliei de către portughezi) intri într-o stare aproape euforică. Desigur, euforia mai scade puţin când eşti pus în faţa unor „date tehnice” obligatorii, pe alocuri cu titlul de avertisment: „Nu vă aventuraţi pe străzi pustii”, „Fiţi atenţi la buzunare şi la bunuri”, „Moneda Braziliei este realul, şi este bine să aveţi bani în moneda locală, deoarece nu toate magazinele acceptă euro sau dolari”, „Luaţi numai taxiuri care au aparatul de taxare în funcţiune”, „Limba oficială este portugheza, dar se vorbeşte şi limba engleză”, „Personalul de serviciu din hoteluri sau restaurante poate oferi informaţii în limbile de circulaţie internaţională”, „Nu aveţi nevoie de viză în Brazilia, dacă durata călătoriei nu depăşeşte 90 de zile”, etc., etc.

Mărire şi decadenţă

Cum poţi reuşi să fii atent la atâtea preţioase indicaţii, când bucuria de a trăi a oraşului te acaparează cu toată puterea? Şi, în mod ciudat, luxuriantul, alertul şi liniştea unei rugăciuni se împletesc într-un mod aproape indescriptibil. Orasul este, să zicem, împărţit în mod neoficial: centrul istoric (Centro), zona de sud (atracţii turistice), zona de Nord (industrială), zona de vest şi regiunea Barra da Tijuca. Deşi o mare parte a oraşului concurează cu metropole ale lumii, la celălalt pol se situează „gospodăriile sărace”. Mahalalele. Cunoscute sub numele de favelas. Aflate pe dealuri, unde clădirile înalte n