Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul de lobby: un eurodeputat trece de la aur la cianuri

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

În 2007, Adina Vălean trimitea scrisori la forurile europene cerând interzicerea folosirii cianurilor la Roşia Montană, iar în 2010 prezida dezbateri la Bruxelles despre rolul benefic al acestora. Seminarul de la Bruxelles, prin care Adina Vălean sprijinea proiectul Roşia Montană, a fost ţinut în parteneriat cu Gold Corporation, iar europenilor li s-au oferit doar opinii procianuri.

Una dintre situaţiile pe care Parlamentul European încearcă acum să le stopeze, ca urmare a cazului Severin, este cea a unui alt parlamentar român, Adina Vălean (43 de ani). Un europarlamentar care şi-a schimbat brusc opinia despre proiectul Roşia Montană.

În 2007 era unul dintre cei mai virulenţi opozanţi ai proiectului, chiar în Parlamentul European. Doi ani mai târziu devenea susţinător activ al aceluiaşi proiect pe care înainte îl considera toxic şi periculos. Atitudinea europarlamentarului este cu atât mai suspectă cu cât ea deţinea în Parlamentul European atribuţii în două domenii-cheie pentru viitorul de la Roşia Montană: era atât membru în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie, dar şi membru supleant în Comisia pentru mediu.

2007 „Cianurile, cele mai toxice..."

La sfârşitul lunii septembrie 2007, la nouă luni de la intrarea României în Uniunea Europeană, un grup de tineri europarlamentari români făcuse cărare pe la toate forurile europene pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la viitorul mineritului pe bază de cianuri, substanţă pe care o calificau drept „una dintre cele mai toxice, care distruge microorganismele şi trece nemodificată în apele subterane".

Chiar dacă în ţară făceau parte din partide care se răfuiau oriunde se prindeau, PNL şi PSD se aliaseră în Parlamentul European pentru un scop comun: interzicerea exploatării miniere de la Roşia Montană. Daciana Sârbu de la PSD şi Adina Vălean de la PNL semnaseră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie puternică în mai multe localități din Caraş-Severin. Rafalele ar putea atinge și 90 km/h

Ziare.com acum 17 minute
ANM anunță că 20 de localităţi din judeţul Caraş-Severin sunt, marţi după-amiază, 11 iunie, sub incidenţa uneri avertizări Cod roşu de vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a fost

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Pastorul din Arad care și-a violat fiicele ani de zile a fost trimis în judecată. Cum a fost prins agresorul

Ziare.com acum 50 minute
Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a anunțat că bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată. Birou

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Un bărbat a murit în Suceava, înecat cu un cârnat, în fața unui magazin alimentar / VIDEO: Ce poți face când te îneci cu mâncare și ești singur

G4Media acum 25 minute
Un bărbat din satul Demăcușa, comuna Moldovița, a murit duminică pe terasa din fața unui magazin alimentar, după ce s-a înecat cu un cârnat, transmite publicația locală Monitorul de Suceava. Din cercetările poliției a rezultat că Vasile C. a stat la

Cătălin Drulă va propune, marţi, Biroului Naţional al USR ca alegerile pentru noul preşedinte să aibă loc în perioada 24-28 iunie, iar Congresul partidului pentru validarea noului lider pe 29 iunie la Bucureşti

News.ro acum o ora
Cătălin Drulă a anunţat că va propune, marţi în şedinţa online a Biroului Naţional al USR, ca alegerile pentru noul preşedinte al partidului să aibă loc în perioada 24-28 iunie, pe 28 iunie să predea mandatul noului preşedinte ales, şi pe 29 iunie s

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/24°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/25°