Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gandul: Metrorex ar putea renunta la un contract de 239 milioane de euro cu francezii de la Alstom

Publicat in HotNews, marți 26 aprilie 2011 ·

Companiilor din Hexagon nu le mai merge deloc bine in Romania. Raceala relatiilor dintre presedintii Traian Basescu si Nicolas Sarkozy, precum si pozitia oficiala a Frantei cu privire la intrarea Romaniei in spatiul Schengen par sa aiba efecte si in mediul de afaceri. Dupa Colas, Vinci, GDF Suez sau EADS, si francezii de la Alstom sunt pe cale sa piarda o afacere de proportii, scrie cotidianul Gandul.

Contractul dintre Metrorex si Alstom, in valoare de 239 de milioane de euro, a fost semnat in 2004 si are o perioada de 15 ani. In schimbul acestor bani, francezii se obligau sa asigure mentenanta garniturilor de la Metrorex. In numai sapte ani de contract, firma a incasat deja circa 207 milioane de euro, "in conditiile unei marje de profit de circa 30%", au declarat pentru Gandul surse din Ministerul Transporturilor.

Impinsa de la spate de Fondul Monetar International (FMI), care a pus Metrorexul pe lista neagra a firmelor monitorizate, compania de stat incearca acum sa renegocieze termenii intelegerii si sa diminueze cheltuielile, Guvernul aproband recent un memorandum in acest sens.

"Exista posibilitatea anularii contractului celor de la Alstom", a spus Gheorghe Udriste, directorul general Metrorex, pentru Gandul. "Tinta negocierilor actuale este sa ii determinam sa accepte un profit rezonabil, de 5-10%. Deocamdata, nu vor sa spuna nici macar cum se compune pretul", a precizat acesta.

Ca intentiile statului sunt serioase o demonstreaza si anuntul public al Metrorex care isi manifesta intentia de a achizitiona servicii de reparare si intretinere pentru transportul feroviar si pentru alte echipamente, in valoarea de 693,31 milioane de lei (circa 169 de milioane de euro), fara TVA, in conditiile in care are deja un astfel de contract semnat cu Alstom. Companiilor din Hexagon nu le mai merge deloc bine in Romania. Raceala re

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană / Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

News.ro acum 57 minute
Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters. Sistemele de apărare aeriană

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum o ora
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 13 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 7 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 11 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Ai ceva de comentat?!

HotNews acum o ora
Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala româ

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 8 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°