Traian Băsescu se află în cea mai neagră perioadă a vieţii. Nu-i mai iese nimic – regionalizare, Constituţie, reforma statului, ieşire din criză, alianţe politice, Schengen, euro – toate cad una după alta precum popicele lovite de o bilă bine ţintită. Izolat în curtea de la Cotroceni, izolat şi la summit-urile europene, Băsescu a ajuns un animal politic greu de frecventat. Nici prietenii din interes nu se mai înghesuie să-i ceară favoruri, oamenii se gândesc de două ori înainte de a-i bate în poartă. Prin târg s-a dus vorba ce au păţit şi cum au pătimit apropiaţii lui Băsescu sau cei care l-au ajutat vreodată la greu. Nu le este acum uşor, nici un bine făcut actualului preşedinte nu a rămas nepedepsit.
Îl însoţeşte la necaz Johnny Umblăreţul, care, statornic la două degete şi refrigerat cu fix patru cuburi, îi alungă cât de cât din grijile care-i stau în cârcă, oferindu-i prietenie, dezlegându-l la vorbă. Ca orice marinar de uscat, simte nevoia gargarei făcute pe îndelete, la birt, privind spre lumea care intră, care iese, cum sunt valurile mişcătoare. Şi doreşte să fie ascultat nu doar de prietenul de pahar de vorbă, ci de toată lumea de pe terasă. Sindormul vorbitorului se tratează cel mai bine la televizor. Dacă ai o pilă la vreun post intri, chiar şi în direct, să-ţi dai cu presupusul despre tot.
L-am simţit în dese rânduri pe preşedinte invidios pe tipii care se perindă în prime time pe sticlă. Intuiam că are un gând secret, să fie şi el acolo, la tv, să-şi spună păsul, să desfacă firul în patru, să se enerveze pe situaţii. Are şcoala vieţii cât un batalion din Legiunea Străină, a reuşit cele mai mari hold-up-uri de voturi din istoria ţării, i-a sictirit pe toţi şefii statului – trăitori sau nu. Când a terminat catalogul din ţară s-a zborşit şi la şmecherii planetei. Vreau să spun că Traian Băsescu şi-a câştigat dreptul să fie
