Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bac-ul Funeriu merge mai departe. Ministrul susţine că are alte treburi decât să demisioneze

Publicat in Jurnalul, vineri 8 iulie 2011 ·

Cel mai slab Bacalaureat din ultimii 20 de ani, cu promovabilitate de 44,47% la nivel naţional, înaintea contestaţiilor, este doar începutul schimbărilor pe care le urmăreşte ministrul Funeriu, susţinut de colegii săi de partid.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că în nici un caz nu-şi va da demisia în urma dezastrului de la bacalaureat, pentru că are "o reformă de făcut" în Educaţie. De altfel, democrat-liberalii îl susţin în continuare pe Daniel Funeriu în postul de ministru al Educaţiei. "Credem că ministrul Educaţiei a organizat bine acest Bacalaureat, credem că a depus eforturile necesare pentru a avea un Bacalaureat corect, onest şi transparent organizat", a declarat ieri vicepreşedintele PDL Sever Voinescu într-o conferinţă de presă, pre­cizând că rezultatele de la Ba­calaureat confirmă necesitatea reformei sistemului de educaţie. Cât despre examenele care se vor da de-acum înainte, montarea camerelor video în sălile de concurs va conti­nua, dar încă nu se ştie când vor exista astfel de sisteme de supraveghere în toate centrele din ţară. Până vor fi toate instalate, Ministerul Educaţiei, împreună cu consiliile locale şi judeţene, lasă liber copiatul acolo unde nu sunt bani de "Big-Brother".

Anul acesta au fost depuse 80.160 de contestaţii la Bacalaureat, dublu faţă de numărul celor de anul trecut, când au fost înregistrate aproximativ 43.000. Peste 50.000 au fost la Limba şi literatura română (26.580) şi la Matematică (25.527), 9.568 au fost la Biologie, 4.978 la Geografie, 3.281 la Istorie, 3.156 la Fizică şi 675 la limba maternă, conform Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Astăzi aflăm, după afişarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor, câţi elevi au reuşit să ia Bac-ul în prima sesiune, situaţie care îi interesează foarte mult şi pe universitari, pentru că un număr foart

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 32 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum o ora
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 49 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 11 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°