Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumea financiară încheie o săptămână dramatică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 august 2011 ·

SUA, cea mai mare economie a lumii, şi-a văzut ratingul de top AAA tăiat pentru prima dată în istorie, Franţa a trebuit să ia atitudine în faţa zvonurilor că şi calificativul ei ar putea fi retrogradat, iar investitorii s-au panicat în faţa perspectivei că criza datoriilor prea mari ale Statelor Unite şi ale zonei euro ar putea degenera într-o criză globală. Iată ingredientele unei săptămâni dramatice pentru scena financiară în care bursele au "sângerat" abundent, iar o parte din liderii lumii şi-au întrerupt vacanţele pentru a lua măsuri împotriva crizei.

După o perioadă în care pe pieţe s-au acumulat tensiuni din cauza "războiului" dintre republicani şi democraţi pe tema majorării plafonului de îndatorare al guvernului SUA şi a măsurilor incomplete luate în Europa pentru a opri criza datoriilor suverane, bursele de pe cele două maluri ale Atlanticului au cedat joia trecută, scăzând cu peste 3 procente. Dacă nu era de ajuns, agenţia de rating Standard & Poor's a lansat vineri, după închiderea burselor americane, o adevărată bombă: a retrogradat ratingul Statelor Unite.

Agenţia a penalizat datoriile şi deficitul prea mari ale Statelor Unite, dar şi instabilitatea de pe scena politică de la Washington.

Deşi au avut un weekend întreg la dispoziţie pentru a veni cu măsuri care să îi liniştească pe investitori, politicienii s-au mărginit la a minimiza efectele deciziei S&P, iar liderii ţărilor G7 au dat un comunicat care spunea că autorităţile vor interveni pe pieţe atunci când va fi nevoie.

Undele de şoc ale retrogradării ratingului s-au simţit imediat luni şi au fost de amploare. Bursele americane au picat cu până la 6% pe fondul unui rulaj al pieţei extrem de mare. Acţiunile Bank of America s-au prăbuşit cu 20,3%.

În Europa, declinul de pe burse a fost mai mic, însă a adus acţiunile la minimul ultimilor doi ani, iar apele aveau să

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum o ora
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum o ora
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum 2 ore
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°