Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fed a ajutat băncile şi companiile cu împrumuturi secrete de 1.200 miliarde de dolari în timpul crizei din toamna lui 2008

Publicat in Ziarul Financiar, marți 23 august 2011 ·

Rezerva Federală americană (Fed) a acordat băncilor şi companiilor împrumuturi de la bugetul de stat de 1.200 miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2008 în efortul de a evita căderea economiei într-o recesiune profundă, potrivit unei analize Bloomberg, care atenţionează că aceste date au fost până în prezent secrete. Suma este de aproape trei ori mai mare decât deficitul federal al SUA din 2008 şi depăşeşte câştigurile totale din decada încheiată în 2010 ale tuturor băncilor girate de stat.

Citigroup şi Bank of America erau, de departe, campionii lumii financiare în SUA în 2006, perioada de apogeu a pieţei imobiliare. Acel an a fost cel mai bun din istorie pentru cele mai mari zece bănci şi firme de brokeraj din SUA, aducându-le profituri de 104 miliarde de dolari. Până în 2008, când piaţa imobiliară s-a prăbuşit, forţând companiile să ceară împrumuturi de urgenţă de 669 miliarde de dolari de la Fed. Volumul acestor credite este enorm în comparaţie cu ajutoarele publice de 160 de miliarde de dolari primite de cele zece companii de la Trezoreria SUA.

Campionul împrumuturilor acordate de Fed este Morgan Stanley, cu 107,3 miliarde de dolari primite. Citigroup a accesat 99,5 miliarde de dolari, iar Bank of America 91,4 miliarde de dolari.

"Acestea sunt cifre uluitoare. Vorbim de aristocraţia finanţelor americane care s-ar fi dus la vale fără fondurile federale", spune Robert Litan, fost oficial al Departamentului de Justiţie. În anii 1990 el a făcut parte dintr-o comisie care a cercetat cauzele crizei financiare de atunci.

La două săptămâni după prăbuşirea băncii Lehman Brothers, în septembrie 2008, Morgan Stanley a încercat să calmeze îngrijorările pieţelor că ar putea fi următoarea instituţie de credit care intră în faliment. Banca a anunţat atunci că "are o situaţie solidă a capitalului şi lichidităţii".

Suma de 1

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 40 minute
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum 11 minute
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Două persoane au fost trimise în judecată în dosarul exploziei de la Crevedia

Mediafax acum o ora
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociaţi şi administratori în drept şi în fapt ai unei societăţi comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare a acesteia grefată pe încălcare

Jandarmeria: Luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 a fost observat un bărbat care umbla într-un sac. A spus că erau materiale auxiliare. Un membru al biroului a comunicat că nu este nicio problemă

G4Media acum 26 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 un jandarm a observat un bărbat care umbla într-un sac și care i-a spus că acesta s-a rupt, iar în el sunt materiale auxiliare folosite în procesul de votare. Jandarmul a v

Marcel Ciolacu ne-a dat o țeapă. Iar Ciucă, o țeapă și mai mare

Ziua News acum 16 minute
Într-un discurs triumfalist, imediat după exit-poll, Marcel Ciolacu ne-a asigurat că cea mai mare victorie a struțo-cămilei PSD-PNL, care, vezi Doamne, nici în ruptul capului nu vrea să se transforme în partid stat, a constat în legitimarea prin vot

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 3 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°