Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend dulce ca mierea de lavandă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Bucureştenii sunt aşteptaţi la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România. Sursa: SHUTTERSTOCK

De salcâm, de tei, polifloră, de pădure, de sulfină, albăstrele, zmeură, mentă, mărăcini, cimbrişor, de rozmarin, eucalipt, castan, sau lavandă! Târgul Naţional al Mierii, organizat în acest weekend pe platforma Institutului Apicol din Băneasa, a devenit deja un târg cu tradiţie.

De ceva vreme, cei din Asociaţia Crescătorilor de Albine au hotărât că bucureştenilor nu le-ar strica zile dulci precum mierea. De-a lungul vremii, evenimentul nu a fost, din păcate, foarte mediatizat. Un motiv ar fi faptul că, în weekend, când este organizat de obicei, au loc şi târgurile de produse tradiţionale. În acest caz, dulcele târg se „scurge” printre relatările despre cârnaţi şi roţi de caşcaval precum mierea printre degete.

Statistici

Târgul mierii nu poate fi ignorat, având în vedere că acest produs face parte din tradiţia românilor. Totuşi, românii nu mănâncă multă miere! O explicaţie ar fi preţul, deşi statistici neoficiale ale ultimilor ani arată că românii consumă în disperare ciocolată şi bomboane neautohtone cu preţ piperat. Desigur, altfel consumi mierea şi altfel consumi bomboanele.

Conform unor date din 2010 ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, consumul anual de miere pe cap de locuitor în România este estimat la circa 500 de grame, fiind mai redus decât în majoritatea statelor europene.

Tot o statistică din 2010 menţionează că, în Danemarca, consumul de miere se ridică, pe an, la cinci kilograme pe cap de locuitorg, în Germania la 1,5-2 kilograme pe cap de locuitor, iar în Ungaria, la peste 600 grame.

Atât organizatorii, cât şi apicultorii - ca expozanţi -speră ca interesul vizitatorilor pentru miere să fie mai mare în acea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum o ora
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 12 minute
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 5 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 27 minute
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Județul Brăila a intrat în stare de alertă. Firma de salubritate nu mai ridică gunoiul

HotNews acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni. Firma ceruse o majorare de aproape 50% a tarifu

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum o ora
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 6 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 3 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°