Fostul ministrul al Muncii Sebastian Lazaroiu a afirmat ca a aflat de la premierul Emil Boc ca va fi revocat, nu din presa, si ca nu a discutat cu presedintele Traian Basescu inainte sau dupa demiterea sa, potrivit Mediafax.
"M-a sunat premierul si mi-a comunicat lucrul acesta (ca va fi revocat, n.r.). E decizia premierului. Daca el nu mai vrea sa lucreze cu un ministru, oricand poate sa faca o schimbare. Nu-l opreste nimeni. Un guvern nu e ca la patron sau ca la bugetari, ca daca te da afara contesti sau spui ca nu avea dreptul. Nu, am fost adus de premier si premierul a decis sa ma elibereze din functie. Nu am cum sa contest asta", a spus Sebastian Lazaroiu.
Fostul ministru a mai precizat ca nu a discutat cu presedintele Traian Basescu nici inainte, nici dupa revocarea sa.
"Cu presedintele nu am avut niciun fel de discutie. A fost decizia premierului si cand m-a numit, si cand m-a revocat. Si cand m-a numit, tot premierul m-a sunat. Cand m-a revocat, tot premierul m-a sunat. Din punctul acesta de vedere a fost absolut fair. Si n-am aflat din presa. M-a sunat", a adaugat Lazaroiu.
Intrebat cum comenteaza atitudinea PDL si declaratiile de dupa revocare, Sebastian Lazaroiu a declarat ca nu vrea sa comenteze genul acesta de declaratii.
"Sunt convins ca noul ministru, doamna Sulfina Barbu, e unul din oamenii din Partidul Democrat Liberal care chiar poate sa faca fata acestui minister. Am si avut o discutie cu dansa in acest week-end. I-am explicat cum stau lucrurile, ce am facut. Nici macar nu pot sa spun ca am regrete ca nu continui eu. Important e ca ea sa continue ce am inceput eu, ce a inceput Botis. Asta e important: sa existe continuitatea, nu cine aplica un set de politici. Daca ele sunt bune e important sa existe aceeasi viziune, care exista pentru ca nu venim din zone ideologice diferite", a declarat Sebas