Secretarul general al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat ca legea de functionare a Agentiei este in pericol dupa ce in Parlament au fost depuse trei proiecte prin care se doreste aducerea unor modificari, iar unii parlamentari fac presiuni asupra inspectorilor de integritate, prin declaratii agresive, transmite Agerpres.
"Legea ANI este din nou in pericol. Exista o preocupare serioasa in Parlament, pentru deschiderea dezbaterilor in ceea ce priveste legea ANI. Mai exact, in acest moment, sunt trei proiecte de modificare a legii ANI. Cred ca este o actiune concertata si, odata intrata in dezbatere, legea ANI poate fi amendata in sensul in care cadrul legislativ si asa fragil si ineficient poate fi vulnerabilizat sau deteriorat in mod semnificativ."
"Am observat in ultima vreme declaratii politice publice foarte agresive ale unor membrii ai partidelor politice, care au legatura cu ANI si doresc desfiintarea acesteia, inclusiv prin aducerea ei in fata Curtii Constitutionale prin procesul legislativ. Pentru ca, atunci cand se dezbate in Parlament un amendament la o lege, sunt cinci zile in care legea in ansamblu poate fi contestata la Curtea Constitutionala. Este exact ce semnaleaza raportul CE, anume ca legea sa nu mai fie amendata, iar auditul pe strategia nationala anticoruptie recomanda consolidarea cadrului legislativ si nu invers. Probabil activitatea ANI din ultimele luni a deranjat profund anumite persoane", a declarat Horia Georgescu, in cadrul unei emisiuni la TVR Info.
Acesta considera ca exista pericolul ca legea de functionare a ANI sa fie trimisa la Curtea Constitutionala, iar activitatea Agentiei sa fie din nou blocata.
"Atata timp cat observ ca au aparut trei proiecte de lege pentru amendarea legislatiei si din experienta de anul trecut nu ma pot astepta la ceva bun. Este de evi