Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vechiul Krypton, în haine noi: „Guriţă“ a revenit în muzică

Publicat in Adevarul, joi 27 octombrie 2011 ·

După 15 de absenţă de pe piaţa muzicală - timp în care s-a spus despre el ba că s-ar fi călugărit, ba că a plecat din ţară, Gabi Nicolau „Guriţă", solistul din perioada „de aur" a trupei Krypton, revine pe scenă cu un nou proiect muzical.

Alături de Eugen Mihăescu, fostul său coleg din trupa Krypton, Guriţă, considerat una dintre cele mai bune voci din rockul românesc, va evolua ca solist al trupei EMG (Eugen Mihăescu Guriţă). „M-am ascuns bine. Probabil de asta au şi apărut atâtea legende despre mine", mi-a spus Gabi Nicolau la o discuţie pe care am avut-o într-o dimineaţă, la o cafea, oră prea matinală, în opinia lui Eugen, care-şi amintea de vremurile în care jurnaliştii şi artiştii „se integrau" în conferinţe de presă ce începeau după-amiaza şi se terminau după multă bere, în zorii zilei următoare.

Lui Guriţă i s-a făcut dor să cânte din nou după atâta vreme în care a luat-o de multe ori de la zero. Iar provocarea a venit de la un prieten vechi, Eugen Mihăescu, alături de care cucerea „Fetele cu ochii verzi", într-o Românie dornică de rock şi libertate, la începutul anilor '90.

Povestiţi-mi despre noul vostru proiect, EMG.

Gabi Nicolau: La un moment dat, a auzit Eugen că vreau să cânt din nou, m-a contactat şi mi-a făcut propunerea de a cânta din nou împreună, în acest proiect.Ceea ce vom face pe viitor, va avea legătură cu vechiul Krypton, din anii '90-'94, pentru că va fi tot rock, dar, pe de altă parte, va fi ceva ce nu s-a auzit în România. Pe de altă parte, este diferit de Kryptonul pe care l-a reconstituit Eugen, după '97, dar şi de cel actual şi nu m-aş regăsi în piesele lor.

Eugen Mihăescu: Mă bucur că suntem din nou împreună. Avem deja un examen luat cu brio, un concert pe care l-am susţinut la Sighişoara, acum o săptămână, unde publicul, oameni din generaţia care a crescut cu noi, ne-a primit foarte bine. Publicul ne-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 54 minute
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum o ora
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 5 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°