Printre sfinţi, mâna-i devine parcă mai îndemânatică. Pensula nu se mai împotmoleşte în culori, iar pictura iese plină de emoţie. Octavian aşa simte. De trei ani vine la biserică. Duminică de duminică. Cântă în cor. Dar, cel mai mult îi place să picteze chipuri fără de păcat, păsări, natura. Profesoara de desen, Ileana Paraschivoiu, l-a învăţat că în artă nimic nu este greşit, că totul poate fi îndreptat. ”Ca şi în viaţă”, spune el timid. A aflat de la părintele Mihai Iordache, parohul bisericii Olari din Bucureşti că ”în Dumnezeu trebuie să îţi pui mereu nădejdea, credinţa te curăţa de păcate, nimic nu este fără voia Lui”. Acum, că ştie lucrurile astea, nu se mai împotriveşte. Nu se mai revoltă. Nu mai plânge deznădăjduit: ”de ce mi s-a întâmplat mie?” De când se ştie trăieşte printre străini cărora le spune fraţi. Fraţii din orfelinat. L-a văzut pe Denis, un coleg de casă, cum a luat-o pe căi greşite. ”S-a lăsat de şcoală, s-a apucat de fumat, de droguri”, spune el, cu voce tristă. Şi ştie ce are de făcut. Să înveţe şi să fie băiat cuminte, cum aude mereu, la predică. Octavian are 16 ani. Şi nu ridică privirea din pământ, decât atunci când simte paşii părintelui apropiindu-se. ”Pentru mine, faptul că vin aici şi pictez sau joc într-o piesă sau cânt colinde ori cântece bisericeşti la strană, este o bucurie. Mai ales că ştiu că, de fiecare dată când vin, mă întâlnesc şi cu fratele meu mai mare, Alexandru. Suntem 4 copii la părinţi. Tata ne-a părăsit de mici, a vândut apartamentul în care locuiam, mama nu a putut să ne crească. Bunica ne-a dat la casa de copii. Unul într-o parte, altul în alta… Au fost perioade când am stat şi împreună. Părintele m-a învăţat să nu mă mai supăr pe Dumnezeu, că toate vin cu un rost”, spune el împăcat cu sine. Ca un om mare. Profesoara ajunge la masa la care lucrează, îl mângâie pe spate şi-l priveşte cu mândrie. După 3 ani de pictat ico