Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: ŞOCANT! A murit chiar în curtea spitalului din Olteniţa, după ce a fost înjunghiat

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

O încăierare între două grupuri de persoane s-a terminat, tragic, sâmbătă noapte, la Olteniţa. După ce a fost snopit în bătaie, un bărbat a fost înjunghiat în piept. Tânărul şi-a dat sfârşitul chiar în curtea spitalului.

ORA 17.30. Surse din Poliţie susţin că cei implicaţi în scandal ar fi cămătari. Ei au venit în curtea spitalului pentru a recupera o datorie de la cel care deţinea magazinul. Conducerea Spitalului din Olteniţa se fereşte să facă precizări, adăugând că va emite, marţi dimineaţă, un comunicat de presă. În schimb, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a trimis un comunicat în care precizează că la scandal au participat 5 persoane din Olteniţa şi un grup din Bucureşti, care a venit la locul incidentului cu două autoturisme. Altercaţia s-a produs în curtea spitalului, acolo unde îşi dăduseră întâlnire.

Un mort şi patru răniţi

Discuţiile au degenerat la scurt timp, iar una dintre persoane, T.B.(27 de ani) a decedat. De asemenea, în încăierare au fost răniţi şi: R.I., G.E.,C.C. şi B.C, toţi din Olteniţa. În urma investigaţiilor, s-a dispus reţinerea trei persoane. Este vorba despre T.M. şi S.G.A. ambii din Bucureşti, dar şi a lui S.C. din comuna Mitreni, judeţul Călăraşi, care vor fi prezentaţi Tribunalului Călăraşi, cu propunere de arestare preventivă.

ORA. 13.30. Anchetatorii spun că scandalul a început între 15 persoane, majoritatea de etnie rromă, din cauza unui magazin pe care unul dintre ei îl deţinea în curtea spitalului. „S-au lovit cu bâte, iar în în timpul încăierării, unul dintre ei a fost înjunghiat în piept. A murit pe loc“, a declarat procuror Xenofonte Purcărea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Trei persoane, din Bucureşti, care au participat la agresiune au fost reţinute de oamenii legii, iar, luni, urmează să fie prezentate judecătorilor cu propunere de arestare preventivă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 13 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 42 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 35 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

eMAG: Numărul comenzilor înregistrate de antreprenorii care vând pe marketplace-ul regional al companiei s-a majorat cu 23% în 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Cei 56.000 de selleri care vând pe marketplace-ul regional eMAG, în România, Bulgaria şi Ungaria, au înregistrat în 2023 cu 23% mai multe comenzi faţă de anul precedent, evoluţie susţinută şi de investiţii de 251 mil. lei realizate de companie în ul

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°