Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MEMORIALUL „GHEORGHE ENE”: Propagandă fotbalului!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 13 decembrie 2011 ·

V-aţi săturat de blaturi, de mojiciile patronilor din fotbal sau de arbitri corupţi? Ei bine, haideţi la fotbalul adevărat, curat, din pasiune şi în care lacrimile sunt sincere! Am fost ieri martorii unor partide impresionante. Atât din punct de vedere tehnico- tactic, cât mai ales emoţional. Sala Unirea din Tărlungeni este gazda unei competiţii desfăşurate sub patronajul FRF. „Memorialul” Gheorghe Ene este o competiţie „indoor” la care i-au parte opt echipe, prezentate pe larg, ca şi tragerea la sorţi dealtfel, în ediţia noastră de ieri. Am fost curioşi să vedem efervescenţa din jurul competiţiei şi ne-am deplasat la Tărlungeni, în comuna păstorită de primarul Iosif Kiss, un mare iubitor al sportului în general şi al fotbalului în special. Am asistat la un meci, ACS Tâmpa Braşov- CFR Cluj (2-2), de o mare spectaculozitate şi încărcat de dramatism. Veţi spune că exagerăm, ţinând cont că era vorba de copii de 9-10 ani, dar să fi văzut execuţiile micuţilor sau agitaţia din tribune, ne-aţi fi dat dreptate. În cele din urmă s-a terminat egal, 2-2, echitabil după aspectul jocului, deşi braşovenii de la ACS Tâmpa au condus de două ori, Dan Necula (10) şi Răzvan Iorga (30). Degeaba, clujenii încurajaţi frenetic de grupul din tribună au revenit pe tabelă prin Szilagy (23) şi Pop (38). Au fost patru reuşite superbe, ce au încântat ochii privitorilor şi au dat speranţe microbiştilor că talentul românesc la această disciplină nu a dispărut, el s-a perpetuat şi curând, e posibil să revedem geniul unui Hagi sau Mutu.

Mai jos vă prezentăm rezultatele şi marcatorii primei zile de turneu: ACS Kinder - Steaua Bucureşti 0-0; „Dănuţ Coman” Piteşti- CS Star’s Brăila 1-1 ( Iordache/ Băluţă); CFR Cluj- ACS Tâmpa Braşov 2-2 (Szilagy, Pop/ Necula, Iorga); Sporting Suceava - „Gică Popescu” 0-5 (David-4, Vlad); Steaua Bucureşti- ACS Tâmpa Braşov 1-1 (Covalciuc / Ciobanu); CS Star’s Bră

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 20 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 57 minute
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 42 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum 29 minute
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Apple depăşeşte Microsoft şi redevine cea mai valoroasă companie din lume, după dezvăluirea planurilor privind AI

Mediafax acum 37 minute
Apple a redevenit cea mai valoroasă companie din lume, alimentată de entuziasmul inteligenţei artificiale. Compania a depăşit Microsoft în tranzacţiile de miercuri dimineaţă, ajungând la o capitalizare de piaţă de 3.244 de miliarde de dolari.

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°