Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Belodedici nu i-au pierit zâmbetul şi eleganţa

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 15 decembrie 2011 ·

Te uiţi la el şi nu îţi vine să crezi, aceeaşi eleganţă în mişcări, trup suplu ca al unui jucător activ şi jovial cu toată lumea, de parcă pentru el nu s-ar fi inventat grijile. După finala de la Tărlungeni şi festivitatea de premiere pe care a prezidat-o, Miodrag Belodedici, căci despre el e vorba, a stat preţ de patruzeci de minute în sală, s-a pozat cu toţi doritorii de suveniruri celebre, a „dat” sincroane la toate cele patru televiziuni prezente, a stat de vorbă cu reporterii ziarelor şi a dat autografe la majoritatea copiilor din sală.

- Cum e „Belo”, ţi-e dor de fotbal, aşa-i?

- Îmi e , dar şi lui de mine. Am jucat şi eu acum două zile, la lansarea terenului sintetic deţinut de Toni Doboş la Cluj. Dacă o viaţă ai făcut un lucru, e greu să te dezobişnuieşti.

- Nostalgic?

- Parcă mă văd pe mine în primele zile la antrenamentele Minerului, de la mine de acasă, de la Moldova Nouă. Mic, pricăjit.

- Echipa naţională? Trecând peste problemele cu DNA-ul şi lipsa rezultatelor.

- Eu cred că de aici trebuie „restartat” totul, de la copii, de la plăcerea lor de a juca fotbal. Ori la noi înainte, fotbalul era singura bucurie a copilului şi chiar şi părintelui îi era mai la îndemână să cumpere o minge. Nici nu erau tentaţiile de astăzi, modernismul ăsta care nu face bine chiar în toate cazurile.

- Acest turneu ce impresie ţi-a lăsat?

- Valoric şi organizatoric, la superlativ, chiar vreau să felicit ACS Tâmpa şi pe domnul primar de aici pentru implicarea lor. Totul a fost ok. Chiar spuneam la microfon, din păcate locul I e doar pentru o echipă, deşi aici mi-au plăcut şi alte câteva. Deasemenea, s-a acordat trofeul celui mai bun jucător şi mie mi-au mai plăcut vreo trei, patru.

- Pe vremuri, deşi erai căsătorit, erai visul oricărei fete. Acum, tot singur?

- Da, încă nu mi-am găsit jumătatea.

- Fetiţa c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum 59 minute
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum 59 minute
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 47 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°