Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prime Transaction: Amenda record primita de OMV Petrom, pare sa-si fi epuizat din efect

Publicat in HotNews, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

"​Evolutie laterala si lichiditate in scadere. Indicii Bursei de la Bucuresti au inregistrat cresteri de pana la +1,10% in cazul BET-NG. Aprecierile au fost sustinute de avansul cotatiei titlurilor OMV Petrom (SNP) care au inchis sedinta de azi in crestere cu 3.27%, Amenda record primita de OMV Petrom, pare sa-si fi epuizat din efect, volumul in crestere de azi fiind o dovada a interesului pentru actiunile SNP", se arata in raportul de piata al Prime Transaction. Pietele internationale au evoluat astazi indecis, avand pe parcursul zilei mai multe sesiuni de cresteri si de scaderi, continua autorii Raportului.

Cititi in atasament documentul integral.

"Clienţii individuali ai băncilor au continuat să economisească anul trecut, depozitele acestora ajungând în decembrie la 112 miliarde de lei (26 mld. euro). Creşterea economisirii a fost suţinută de depozitele în lei, soldul acestora fiind de 72 miliarde de lei la sfârşitul lunii decembrie, cu 12% peste nivelul din 2010. Depozitele în valută au stagnat la echivalentul a 9,4 mld. euro. Creditorii publici europeni ai Greciei ar putea fi implicati mai mult in "efortul financiar" de a reduce datoria acestei tari, in cazul in care acordul in curs de negociere cu creditorii privati nu va fi suficient, a declarat miercuri Christine Lagarde, directorul executiv al FMI, citata de AFP (HotNews). "​Evolutie laterala si lichiditate in scadere. Indicii Bursei de la Bucuresti au inregistrat cresteri de pana la +1,10% in cazul BET-NG. Aprecierile au fost sustinute de avansul cotatiei titlurilor OMV Petrom (SNP) care au inchis sedinta de azi in crestere cu 3.27%, Amenda record primita de OMV Petrom, pare sa-si fi epuizat din efect, volumul in crestere de azi fiind o dovada a interesului pentru actiunile SNP", se arata in raportul de piata al Prime Transaction. Pietele internationale au evoluat astazi indecis, avand pe pa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, despre Clotilde Armand și Radu Mihaiu: ,,Văd două persoane care, la fel ca alte mii de persoane, au pierdut alegerile”

Gandul acum 32 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, fiind întrebat despre primarii din Sectoarele 1 și 2 că trebuie să-și accepte înfrângerea, după ce edilii au acuzat nereguli electorale și au cerut renumărarea voturilor. Văd două persoane care, la f

Comisia Europeană dă undă verde achiziționării Alpha Bank România de către UniCredit

HotNews acum 29 minute
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv asupra Alpha Bank Romania S.A. de către UniCredit S.p.A. din Italia. Andrea Orcel, CEO UniCreditFoto: Bozzo/Fotogramma / Zuma P

Ciucă: Spun cu toată responsabilitatea - PNL va avea candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Nu se va schimba

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 4 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 3 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum 2 ore
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

O fată de 12 ani a fost lovită de tramvai, la Timișoara

Press Alert acum 16 minute
Foto: Arhivă O copilă în vârstă de 12 ani a fost lovită de un tramvai, miercuri, la intersecție. Polițiștii au întocmit un dosar penal. Potrivit Poliției Timiș, un bărbat în vârstă de 51 de ani, care conducea un tramvai pe bulevardul Dâmbovița din T

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Un american care a câștigat MILIOANE de dolari la concursuri de mâncat cârnați nu mai poate concura. Motivul este unul incredibil

Gandul acum o ora
Joey „Jaws” Chestnut, un american care a devenit celebru în țara sa după ce a participat la concursuri de mâncat cârnați și fripturi, nu mai poate participa la asemenea competiții, iar motivul este unul de-a dreptul hilar. Americanul a câștigat pest

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°