Serge Gainsbourg, Lucien Ginsburg pe numele său real, s-a născut pe 2 aprilie 1928, din părinţi evrei ruşi. Este considerat unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai lumii, variind în piesele sale stiluri diferite, dificil de încadrat într-o anume categorie.
A dorit să devină pictor, însă, înainte de a împlini 30 de ani, Gainsbourg şi-a abandonat visul, şi a început să îşi câştige existenţa în baruri, cântând la pian.
Un cântec "anti-fucking"
Cântecele sale din tinereţe i-au fost influenţate de opera lui Boris Vian, având un sound retro. Curând însă, a început să migreze spre alte zone experimentale, cum ar fi jazz şi pop, în anii ‘60, reggae, în anii ‘70, şi muzică electronică, în anii ‘80. Cea mai cunoscută melodie a sa, “Je t’aime… moi non plus”, a fost lansată în 1969, în duet cu actriţa şi cântăreaţa Jane Birkin, iubita sa. Single-ul a fost lansat cu o copertă goală, pe care scria "interzis celor sub 21 de ani". Titlul piesei era inspirat de o butadă de-a lui Salvador Dali: "Picasso e spaniol. Şi eu sunt. Picasso e un geniu. Şi eu sunt. Picasso e un comunist. Eu nu sunt".
Gainsbourg a susţinut că piesa e un cântec "anti-fucking", despre disperare şi imposibilitatea iubirii fizice. Din cauza gemetelor care simulau orgasmul feminin, piesa a fost cenzurata în multe ţări şi a intrat şi pe “lista neagră” a Vaticanului, care a considerat-o ofensatoare (Vaticanul chiar l-a excomunicat pe directorul casei de discuri, care a lansat piesa în Italia). După ce a vândut şase milioane de exemplare în toată lumea, Gainsbourg l-a numit pe Papă "cel mai bun PR-ist"! Revista "The Observer Monthly Music" avea să declare melodia "echivalentul pop al filmului Emmanuelle".
De-a lungul carierei sale, Gainsbourg a scris coloana sonoră pentru peste de 40 de filme, primind şi un premiu César, în 1996. În palmaresul său de regizor figurează patru filme: “Je t’aim
