Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vivant profesores, dar care?

Publicat in Jurnalul, joi 26 aprilie 2012 ·

Îl urmăream ieri pe Băsescu Traian citind încordat, să facă impresie bună în faţa unei elevate adunări, un discurs care era menit să prezinte starea de progres a învăţământului superior românesc. Se simţea că nu-s vorbele lui Băsescu; preşedintele primise unul dintre textele nesărate, aţoase, plicticoase până la căderea sub scaun, livrate de consilierii de la Cotroceni plătiţi să poleiască o realitate găunoasă. Aşadar, aflam cu surprindere că România găzduieşte în aceste zile „cel mai important eveniment mondial din domeniul educaţiei”, deşi nici o oficialitate din ţara-gazdă nu s-a străduit să-l anunţe ca atare. Singura informaţie strecurată în presă a fost despre cheltuirea câtorva sute de mii de euro pentru omenirea invitaţilor la Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna, adică tocmai evenimentul de la Palatul Parlamentului. Invitaţii aflau din gura preşedintelui român că „reforma învăţământului superior este în prima linie a agendei publice în România”, care aparţine celor „consecvenţi şi curajoşi”. Distinşii oaspeţi – un comisar european, miniştri ai Educaţiei din multe ţări, universitari, studenţI – au simţit un fior pe spate când Băsescu i-a anunţat pe un ton aproape ameninţător că „a susţinut o reformă a educaţiei fără compromisuri” şi respinge „soluţiile politicianiste şi retractile”. Aici cred că lui Băsescu i s-au încurcat foile la discurs. Erau amestecate şi ciornele pregătite pentru Summitul NATO de la Chicago de către consilierii lui cei mai războinici – Fota şi Chifu – care, enervaţi de consultaţiile gramaticale pe care le tot solicitau Funeriu şi Baba, le-au dat fraze gata editate, vorba sărăcuţei EBa.

Vorbele curgeau ca izbucurile din Islanda – nori de abureală pentru impresionarea participanţilor că au venit într-o ţară unde profesorii şi studenţii sunt priviţi ca floarea naţiunii, unde societatea îşi smulge ultimul bănuţ de la gură s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri 2024 Prezența la vot la ora 13.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 17 minute
Astăzi, 09 iunie 2024, au loc alegerile în România. Până la ora 13.00, la nivelul județului Constanța, au votat 130.645 de alegători, echivalentul unui procent de 21,24 %, potrivit datelor ROAEP. La nivelul județului Tulcea, au votat 43.784 de vot

ALEGERI 2024 - Dolj: Un poliţist aflat într-o secţie de votare a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv / Partenera acestuia l-a muşcat de mână pe poliţist

News.ro acum 48 minute
Un poliţist aflat într-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum 57 minute
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 48 minute
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 50 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 20 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Rareș HOPINCĂ: Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se DEZVOLTE mai bine / Hopincă are grijă ca votul să fie „neperturbat”

Gandul acum o ora
Candidatul Alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a votat la ora 12.00, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Fostul prefect al Capitalei a fost însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de candidata PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și pr

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°