Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pilula-minune care vindecă boli grave şi prelungeşte viaţa

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 iulie 2012 ·

Cercetătorii au descoperit formula unei pilule-minune, care ar mări speranţa de viaţă a oamenilor.

Miraculosul elixir al tinereţii, cum îl denumeşte Daily Mail, are la bază o substanţă găsită în solul Insulei Paştelui, una dintre cele mai misterioase locuri de pe planetă, unde trăiesc în prezent doar 4.000 de oameni. Testată pe animale, aceasta pilulă le-a mărit speranţa de viaţă.

Descoperire importantă

În plus, rapamicina, substanţa recoltată din solul insulei aflate în Pacific, la aproximativ 3.000 de kilometri de coasta statului Chile, pare să aibă, conform oamenilor de ştiinţă, proprietatea de a vindeca boli grave.

“Are proprietăţi anti cancer, fiind deja folosită în operaţiile pe inimă şi în cazul transplanturilor”, spun cercetătorii de la University of Texas, cei care au făcut importanta descoperire şi care cred că medicamentul ar putea apărea pe piaţă în următorii zece ani.

Substanţa, în starea ei actuală, este prea periculoasă pentru oameni, făcând organismele extrem de vulnerabile la virusuri şi bacterii.

De asemenea, substanţa a fost testată în laboratoare pe 2.000 de cobai în vârstă de 600 de zile, echivalentul a 60 de ani, la om. În cazul şoarecilor, cărora li s-a dat această substanţă, speranţa de viaţă a crescut de la 1.094 de zile la 1.245 de zile, în cazul femelelor, şi de la 1.078 la 1.179 de zile, în cazul masculilor, conform concluziilor publicate în revista Nature. Cu alte cuvinte, viaţa femelelor-cobai a fost prelungită cu 38%, iar cea a masculilor-cobai, cu 28%.

Ce i-a uimit pe cercetători este faptul că substanţa a avut efect chiar şi în cazul în care a fost administrată şoarecilor la jumătatea vieţii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 29 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 59 minute
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 2 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Alfred Simonis, pariul câștigător al lui Ciolacu și Grindeanu în Banat (P)

Ziua News acum 45 minute
PSD a înregistrat victorii importante în Banat, în județe și orașe considerate fiefuri puternice ale liberalilor în zona de vest a țării. Rezultatele cele mai importante sunt recâștigarea Consiliului Județean Timiș, respectiv Caraș Severin. Alfred S

Zelenski îi așteaptă pe refugiații ucraineni să se întoarcă acasă imediat după încheierea războiului. „Vor fi multe locuri de muncă”

Ziare.com acum 40 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat marţi, 11 iunie, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa. Nu are sens să încerci să-i motivezi pe ucrainen

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum o ora
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum o ora
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°