Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru tineri au zburat cu maşina din sensul giratoriu în parcarea de la Best Western

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 10 iulie 2012 ·

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care se întorcea la volanul unei maşini de la discotecă, alături de încă trei tineri, a pierdut controlul asupra volanului în sensul giratoriu din centrul oraşului Gura Humorului, plonjând cu maşina până în parcarea hotelului Best Western, unde s-a izbit într-un alt autoturism. Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 5.00.

Conform anchetei poliţiei, şoferul, identificat ulterior în persoana lui Cătălin Cătună, tânărul de 20 de ani, domiciliat în Mănăstirea Humorului, aflat la volanul unui Fiat, venea dinspre Frasin şi a intrat în sensul giratoriu cu intenţia de a vira stânga, spre Mănăstirea Humorului.

Scăpată de sub control, maşina a zburat peste bordura parcării hotelului, izbindu-se în spatele unei maşini care aparţine unei fundaţii din Iaşi.

Cum nimeni nu a fost rănit, tânărul de la volan, ajutat de cei trei prieteni din maşină, a încercat să scape de poliţie.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „ulterior accidentului, conducătorul auto, ajutat de cele trei persoane care s-au aflat în maşină, a împins autoturismul în parcarea din spatele hotelului şi a desprins plăcuţele cu numerele de înmatriculare pentru a nu fi identificat”.

În scurt timp, anchetatorii de la Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului au reuşit să dea de doi dintre tinerii care se aflau în maşină. Cel mai probabil, arată ancheta poliţiei, la volan se afla Cătălin Cătună, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, pentru a i se stabili retroactiv alcoolemia. Poliţiştii cred că tânărul şofer era sub influenţa băuturilor alcoolice, ei aşteptând acum rezultatele probelor de sânge.

Audiaţi de poliţişti, tinerii au declarat că la ora accidentului se întorceau acasă după ce petrecuseră la o discotecă.

Au luat-o pe traiectoria unui Hu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum 46 minute
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 4 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°