Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarul-şef Pînzariu, care a condus beat în uniformă şi a provocat un accident, trimis în judecată

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 11 iulie 2012 ·

Comisarul-şef Luigino Pînzariu, ofiţerul de poliţie care în luna decembrie a anului trecut a provocat un accident rutier în timp ce era în stare avansată de ebrietate, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cei care au instrumentat dosarul privindu-l pe acesta. Ofiţerul de la Poliţia municipiului Suceava va fi judecat pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame per litru alcool pur în sânge, după ce probele biologice recoltate au indicat alcoolemii de 1,75 la mie, respectiv 1,60 la mie.

Recunoaşte şi regretă fapta comisă

Ofiţerul de poliţie a fost cercetat şi pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, după ce un avocat aflat în maşina pe care poliţistul a lovit-o a fost rănit uşor. În cazul acestei infracţiuni, procurorul de caz a stabilit neînceperea urmăririi penale pentru că victima a avut nevoie de opt-nouă zile de îngrijiri medicale, sub limita prevăzută pentru o astfel de faptă.

Conform rechizitoriului de trimitere în judecată, în seara produceri accidentului poliţistul a consumat aproape un sfert de litru de palincă, 750 de mililitri de vin şi o jumătate de bere.

Procurorul care l-a trimis în judecată a mai reţinut că învinuitul a declarat că recunoaşte şi regretă fapta comisă.

A băut în cel puţin două localuri, apoi s-a urcat la volan

Accidentul care, după încheierea procesului, ar putea să însemne scoaterea definitivă din poliţie a comisarului-şef, s-a petrecut în seara de 12 decembrie 2011, în jurul orei 20.45.

Înainte de a produce accidentul, comisarul-şef Luigino Marian Pânzariu a fost văzut de mai multe persoane consumând băuturi alcoolice într-un bar din Iţcani şi apoi într-unul de pe strada Mărăşeşti.

Conform anchetei procurorilor, aflat la volanul maşini

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 47 minute
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 40 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Opt țări UE, inclusiv România, cer blocarea liberei circulații a diplomaților ruși în Uniunea Europeană

HotNews acum o ora
„Libera circulație a diplomaților ruși faciltează activitățile maligne”, spune apelul celor opt țări, potrivit Reuters. Inițiativa a fost pornită de oficialii cehi, iar șapte țări au susținut-o, deși este neclar dacă propunerea se bucură de unanimit

Pericol de inundaţii în 33 de judeţe

Mediafax acum o ora
Alerta vizează, de joi, ora 12.00, până vineri, ora 12.00, bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Bega, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, t

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 37 minute
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°