Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de 9 ani, accidentat grav după ce a fugit pe şosea după o minge

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 17 iulie 2012 ·

Un copil în vârstă de 9 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce, pătruns brusc pe carosabil pentru a recupera o minge, a ieşit în faţa unei maşini. Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 16.00, pe DJ 208, în comuna Bosanci.

Conform anchetei poliţiei, Florin P., în vârstă de 38 de ani, din comuna Cornu Luncii, l-a surprins şi accidentat pe minorul de 9 ani, localnic din Bosanci, care se deplasa pe marginea drumului şi se juca cu o minge şi care, în momentul în care a trecut autoturismul, a scăpat mingea spre axul drumului, fugind după ea.

Preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava, copilul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, comoţie cerebrală şi fractură gleznă stângă. La o primă estimare, medicii au apreciat că minorul va avea nevoie de cel puţin 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Poliţia mai precizează că şoferul de 38 de ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Tot luni, în jurul orei 12.15, s-a mai petrecut un accident în care a căzut victimă un minor. Accidentul s-a petrecut la intersecţia străzii Calea Bucovinei cu Dimitrie Cantemir, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, minorul de 15 ani căzând victima unui şofer neatent.

Conform poliţiei, Ion P., un şofer în vârstă de 30 de ani din comuna Stulpicani, a efectuat un viraj în intersecţie fără a se asigura, lovindu-l pe minorul de 15 ani, domiciliat în Moldova Suliţa, care se angajase regulamentar în traversare, pe culoarea verde a semaforului electric destinat pietonilor. În acest caz consecinţele au fost mai puţin grave, tânărul scăpând cu leziuni uşoare. Şoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Un copil în vârstă de 9 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce, pătruns brusc pe carosabil pentru a recupera o minge, a ieşit în faţa unei maşini. Acciden

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum o ora
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum o ora
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Clotilde Armand, apel pentru renumărarea voturilor. „Ciolacu şi Ciucă sunt părtaşi la cea mai mare fraudă electorală după 1946”

HotNews acum 53 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut joi renumărarea voturilor, susținând că are dovezi că scrutinul din 9 iunie a fost fraudat și că va depune dovezile la Parchetul General. Membra USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 4 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°