Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transnistria se dă în ”stamba națională”!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 28 iulie 2012 ·

Transnistria marchează 20 de ani de la sosirea pacificatorilor ruşi, iar banca din republică va emite o monedă cu ocazia acestei date şi va tipări un timbru poştal.

În această toamnă, în multe oraşe ale republicii vor apărea Aleile Slavei! Iar Universitatea de Stat din Transnistria va pregăti publicarea unei cărţi despre misiunea pacificatoare rusească. În plus, în republică a apărut o nouă sărbătoare, instituită la ordinul preşedintelui nistrean: Ziua Intrării Pacificatorilor Ruşi.

Stare de lucruri

Istoria conflictului nistrean datează din 2 septembrie 1990. Atunci, cu puţin înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, cinci raioane din Moldova situate pe malul stâng al Nistrului, au anunţat înfiinţarea Unităţii teritoriale din stânga Nistrului (UTSG), cu centrul la Tiraspol. Cauza acestui pas a fost declaraţiile radicalilor naţionalişti din Chişinău cu privire la ieşirea Moldovei din URSS şi posibila unire cu România.

Autorităţile din Moldova nu au fost de acord cu această stare de lucruri, iar în martie 1992 în Transnistria a început un conflict armat. Conflictul a durat câteva luni, până la mijlocul lunii iulie, iar țara a fost salvată de contingentul pacificator rusesc. La ora actuală, Tiraspolul nu a fost recunoscut internaţional, deşi încearcă să obţină acest statut.

Apel la Rusia

Deocamdată pacea în zona conflictuală este susţinută de forţele pacificatoare mixte, din care fac parte militari ruşi, nistreni şi moldoveni, de asemenea, observatori din Ucraina. Totodată, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a făcut apel la Rusia să finalizeze cât mai curând procesul de retragere a trupelor din Transnistria, iar pe ceilalţi participanţi la reglementarea nistreană să se gândească la transformarea misiunii pacificatoare de pe Nistru într-o misiunea civilă multifuncţională sub mandatul OSCE. În

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 12 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 6 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 7 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 7 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 10 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 8 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°