Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un biciclist intimidat în trafic s-a izbit frontal într-un Audi, în faţa Spitalului Judeţean

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 31 iulie 2012 ·

Un adolescent în vârstă de 17 ani, care se deplasa pe o bicicletă, s-a lovit violent de un autoturism Audi condus de o tânără de 22 de ani, mai mulţi martori susţinând că tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei din cauza unui alt şofer, care l-a intimidat în trafic. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 15.45, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Suceava, în faţa Spitalului Judeţean. Impactul a fost violent, adolescentul lovindu-se cu capul de parbrizul maşinii şi apoi căzând pe carosabil, însă, din fericire, consecinţele nu au fost grave.

A intrat brusc pe sens opus

Conform anchetei poliţiştilor rutieri, tânărul de 17 ani, domiciliat în comuna Grăniceşti, conducea bicicleta din direcţia Metro spre Areni pe axul drumului, iar la un moment dat a pătruns brusc pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal autoturismul condus de tânăra de 22 de ani, domiciliată în Şcheia, care se deplasa regulamentar şi a reuşit să încetinească înainte de impact.

Deşi plin de sânge, adolescentul s-a ridicat pe propriile picioare şi s-a deplasat câteva zeci de metri până la „Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava.

El a fost diagnosticat cu trei plăgi contuze la nivelul feţei şi cu o contuzie toracică, medicii estimând că are nevoie de şase-şapte zile de îngrijiri medicale.

O manevră prostească de intimidare, care putea duce la o tragedie

Conducătoare auto implicată în accident, dar şi mai mulţi martori au susţinut că adolescentul a intrat brusc pe sensul opus după ce un şofer l-a intimidat în trafic.

Şoferiţa implicată în accident, Ramona Ciobaniuc, a declarat: „Mergea pe mijlocul drumului şi a intrat în maşina mea. El venea dinspre Metro şi s-a speriat de un alt Audi, eu am încetinit şi băiatul a intrat în maşina mea. Din ce am înţeles, băiatul de pe bicicletă a ieşit în faţa unei maşini puţin teribilist, iar domnii din m

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 38 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°