Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucate de-ţi lasă gura apă, la Târgul Alimenta Tradiţional

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 16 septembrie 2012 ·

Sucevenii dornici să redescopere gustul produselor tradiţionale sau să-şi încânte papilele gustative cu noi senzaţii sunt aşteptaţi, începând de vineri dimineaţa şi până duminică seara, la Târgul Alimenta Tradiţional, care se desfăşoară în parcarea centrului comercial Shopping City Suceava.

Peste 25 de producători au dat curs invitaţiei de a fi prezenţi cu delicioase produse din carne, lactate, fructe, miere, produse de brutărie sau naturiste, o parte având standuri în interiorul cortului expoziţional, în vreme ce alţii îşi aşteaptă clienţii afară, unde se servesc preparate calde, direct de pe focul grătarelor sau de la ceaun.

Cea de-a VIII-a ediţie a târgului de produse tradiţionale Alimenta Tradiţional, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Shopping City Suceava, îşi aşteaptă vizitatorii cu cele mai bune şi mai gustoase produse tradiţionale, 100% naturale.

Expoziţia, care se desfăşoară în perioada 14 – 16 septembrie, poate fi vizitată zilnic între orele 10.00 – 19.00.

Dulciuri ca la mama acasă

Pentru cei cu poftă de dulce, târgul Alimenta Tradiţional le pune la dispoziţie nu doar faimoasele plăcinte poale-n brâu, cozonacii rumeniţi în cuptor sau gustoase tarte cu mere, ci şi dulciuri mai sofisticate, precum ciocolata de casă, ciocolata albă ori ciocolata cu arome de căpşuni, coşulete de cacao, zahăr caramelizat cu alune, nuci cu rom sau turte dulci făcute cu miere, în fel de fel de combinaţii îmbietoare.

Pentru o gustare uşoară, de seară, sunt fructele confiate, de la tradiţionalele pepene galben, caise, struguri, la fructe exotice, precum papaya, goji, kiwi sau mango.

Cei dornici de senzaţii noi pot încerca alunele cu wasabi, un fel de hrean japonez.

Produsele naturale, de pe meleagurile Bucovinei, nu puteau să lipsească la apel, sub forma dulceţurilor

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum o ora
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum o ora
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Clotilde Armand, apel pentru renumărarea voturilor. „Ciolacu şi Ciucă sunt părtaşi la cea mai mare fraudă electorală după 1946”

HotNews acum 44 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut joi renumărarea voturilor, susținând că are dovezi că scrutinul din 9 iunie a fost fraudat și că va depune dovezile la Parchetul General. Membra USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 4 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°