Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbalist înjunghiat în gât în clubul „Ranch”, cuibul răfuielilor sângeroase din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 24 septembrie 2012 ·

Un tânăr în vârstă de 18 ani, handbalist la o grupă de juniori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă noapte, după ce a fost înjunghiat în gât în timp ce petrecea în clubul „Ranch” din Suceava, alături de mai mulţi prieteni. Deşi agresiunea pare să fi plecat de la un conflict spontan pe fond de consum de alcool în care victima a căzut la mijloc, poliţiştii iau în calcul şi o altă variantă, tânărul înjunghiat fiind fratele mai mic al unui individ care a comis alte două grave fapte de agresiune în acelaşi local.

De altfel, clubul în care s-a petrecut agresiunea a ajuns în ultima perioadă de timp un adevărat cuib al violenţei, unde conflictele şi răfuielile sângeroase între grupuri de indivizi rivali sunt la ordinea zilei, fără ca poliţia ori agenţii de pază cu care administratorul are contract să reuşească să le ţină sub control.

Totul ar fi plecat de la un minor de 16 ani, care a scuipat ostentativ spre masa romilor

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la treizeci de minute după miezul nopţii, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată că un tânăr care se afla în incinta clubului „Ranch” din cartierul Areni, situat în spatele stadionului, după sediul Pompierilor, a fost înjunghiat în zona gâtului şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava.

Conform primelor date de anchetă ale poliţiei, tânărul handbalist care a fost înjunghiat, Beniamin Mircea Maruseac, se afla la o masă cu trei prieteni, într-un separeu al localului, alături, la cealaltă masă, aflându-se un alt grup de tineri din comuna Şcheia, de etnie romă, însoţiţi de patru femei.

La un moment dat, un tânăr de 16 ani, aflat la masă cu victima, ar fi scuipat înspre cei de la masa alăturată, moment în care aceştia din urmă au reacţionat.

Minorul de 16 ani a fost lovit cu pumnul în plină figură şi apoi cu picio

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 52 minute
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 35 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum o ora
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 5 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°