Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încasările Termica de la populaţie, de trei ori mai slabe decât lunile trecute

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 28 septembrie 2012 ·

Furnizarea apei calde şi chiar a căldurii către o parte din asociaţiile de proprietari din Suceava este pusă sub semnul întrebării de conducerea Termica, în condiţiile în care multe asociaţii sunt încă cu plăţile la nivelul lunilor octombrie – noiembrie 2011.

Mai mult, angajamentele de plată luate de asociaţii cu câteva luni în urmă nu au fost respectate, iar situaţia încasărilor datoriilor populaţiei către Termica este extrem de slabă.

Mai exact, încasările din septembrie sunt de trei ori mai slabe decât cele din lunile anterioare. Dacă, în luna iulie, Termica a încasat de la asociaţiile de proprietari peste 21 de miliarde de lei vechi, iar în august, 17 miliarde de lei vechi, pentru luna septembrie încasările abia au ajuns la 6 miliarde de lei vechi.

Situaţia este considerată dezastruoasă de primarul Ion Lungu, care spune că, în aceste condiţii, locatarii unor asociaţii nu au de ce să aibă pretenţii la apă caldă şi căldură.

“Sunt multe asociaţii în care nu s-a plătit nici măcar căldura consumată în iarna trecută. Cum pot avea pretenţia să primească apă caldă şi căldură cei care nu plătesc ce consumă nici măcar după un an de zile? Cei de la Termica se pregătesc să furnizeze căldură de cum se apropie iarna, dar pentru a cumpăra cărbune trebuie să aibă şi cu ce să-l plătească”, a spus Ion Lungu.

La începutul lunii viitoare, cei de la Termica urmează să facă o nouă analiză a datoriilor pe care le au de recuperat de la asociaţii, urmând să fie stabilite măsurile care trebuie luate pentru fiecare asociaţie în parte.

Furnizarea apei calde şi chiar a căldurii către o parte din asociaţiile de proprietari din Suceava este pusă sub semnul întrebării de conducerea Termica, în condiţiile în care multe asociaţii sunt încă cu plăţile la nivelul lunilor octombrie – noiembrie 2011.

Mai mult, angajamentele de plată luate de asociaţii cu câteva

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum 59 minute
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum 59 minute
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 47 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°