Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoarea Națională a Austriei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 octombrie 2012 ·

Pe 26 octombrie este Ziua Naţională a Austriei, eveniment marcat semnificativ încă de astăzi de ambasada acestei ţări în România, sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale Dr. Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei şi al soţiei sale, doamna ambasador Rosemaria Schwarzinger.

În Viena, la 15 mai 1955, semnarea Tratatului de Stat de către forţele aliate şi Austria, avea să redea naţiunii statutul de stat suveran. Suveran, liber si democratic. Câteva luni mai târziu, la 25 octombrie, trupele armate ale puterilor semnatare se retrageau din Austria iar Parlamentul statului eliberat de sub ocupaţie declara printr-un act constituţional neutralitatea permanentă a ţării. Pe 26 octombrie 1955, "Declaraţia de Neutralitate" a Austriei este adoptată, naţiunea menţinându-şi până astăzi statutul care, între timp, a devenit reglementat şi de dreptul internaţional.

Elemente distinctive

Ziua de 26 octombrie a devenit ulterior sărbătoarea naţională a Austriei, care până în anul 1965 a fost denumită "Ziua Steagului". Drapelul ţării, alcătuit din două benzi orizontale de culoare roşie care încadrează o alta albă, întruchipează, după unele interpretari, uniunea dintre cer şi pământ (ambele reprezentate de cele două benzi roşii). Albul, care conţine întreg spectrul vizibil al curcubeului, este văzut ca un simbol al particularului şi al generalului deopotrivă, lăsând să transpară astfel ideea de întreg, de unitar, de totalitate şi de măreţie chiar.

Datând din 1230, steagul Austriei se alătură altor două elemente distinctive pentru statul austriac, imnul national şi ceea ce trece sub numele de "moto-ul" ţării, reprezentat de literele AEIOU care se afla pe frontispiciul faimoasei catedrale gotice "Sfântul Ştefan". S-a spus despre însemn că este abrevierea latinescului "Austriae est imperare orbi universo / Destinul Austriei este să conducă lumea".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 7 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 11 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 9 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 12 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 7 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 5 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 7 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°