“Bun venit în Los Angeles, în San Fernando Valley – epicentrul industriei porno din America”. Aşa sună anunţul pompos când vine vorba despre un…anume la posturile de televiziune americane.
A fost numit „micul secret al Hollywood-ului”. Dar pentru mii de actori şi regizori dezinhibaţi, nu reprezintă decât o şansă de a pune mâna pe ceva din banii strânşi din industria porno din America. Tabloidele americane glumesc când vine vorba despre acest subiect, spunând că “în spatele uşilor întredeschise nu se află mare lucru, decât faptul că în fiecare an sunt distribuite mii de filme pentru adulţi, iar San Fernando Valley reprezintă principalul furnizor, aici lucrând 12.000 de oameni pentru un profit de 10 miliarde anual”.
Industrie cu…personalitate
O starlet porno, chiar explică,motivând că este foarte sinceră: “Cei din afară ar fi surprinşi să descopere cât de normali suntem noi, cei din ceea ce a fost numit de presă epicentrul industriei porno... Vedem lucrurile altfel, dar nu suntem nebuni şi nici dependenţi de sex. Facem şi noi ce putem....”. Pornografia contribuie din plin la economia din Valley, afacerea funcţionează liber şi legal, iar oamenii aleargă după roluri la fel ca orice actor de la Hollywood. Actorii, producătorii, chiar şi sexologii, explică acelaţi lucru, dând…personalitate unei industrii care funcţionează în anonimat, pe bază de alter-ego-uri. Astfel, actorii porno care auz “job” în Valley chiar se dovedesc adeseori, conform presei americane, oameni normali ale căror vieţi de zi cu zi şi vise sunt similare celor din industria de divertisment. “Nu este vina noastră că suntem aşa cum suntem, este vina societăţii!”, explică ei. Societate care le bagă în buzunare mii de dolari,iar ei nu zic nu, că doar sunt normali…