N-am fost un elev strălucit, nici mediocru, mai ales zurbagiu, lăsând tuturor convingerea că meritam – dacă vream – să iau premiu, însă mândria de a fi învăţat la liceul Alexandru Lahovary nu m-a părăsit nici azi şi poate că din toată copilăria, destul de săracă şi de orfană, amintirile din acei ani, foarte puţine, chiar şi spre surprinderea mea, sunt cele mai luminoase.

Aveam numărul 47. ,,L.A.L. 47’’ purtat cu un fericit orgoliu pe mâneca dreaptă a uniformei şi mai aveam şi şapcă cu cozoroc lucios deasupra căruia iniţialele patronului erau cusute cu litere de aur la cea mai bună ceaprăzărie din oraş aflată pe undeva pe strada Mihai Bravu pe lângă ,,Cuvioasa Paraschiva’’. Ţin minte numărul fiindcă nu se încheiase bine primul trimestru, abia începuse să ningă, când am şi devenit vedeta liceului. Cine e ,,ăla’’ cu numărul 47? Care e ,,ăla’’ cu numărul patruzeci şi şapte? Cum îl cheamă pe ,,ăla’’,,dintr-antâia’’, cu numărul 47? Mă rostogolisem de la etaj pe scările de piatră cu caietul ,,Globus’’ în mână pe care Nicu Angelescu scrisese clar şi semnase cu cerneala lui roşie nota 10! La Nicu Angelescu! La Limba română! Până jos îmi zdrelisem bine genunchii, caietul se făcuse praf, îmi pierdusem şi şapca, fiindcă mă rostogolisem adevărat, praf mă făceam dacă închesuiala de la ieşirea în curtea interioară nu m-ar fi oprit protectoare. Adevărul e că la alte materii nu mai mi-amintesc vreun zece. Însă acela a fost hotărâtor. Zece, la marele professor Nicu Angelescu, căruia cred că îi datorez meseria de azi, era un eveniment la ,,Lahovary’’. Însă, trebuie să recunosc că arătam jalnic, deşi nu-mi păsa. Uite-l pe ,,ăla’’ cu 47! Cum te cheamă? Săraru… ?!? Eram destul de pipernicit, cu urechile clăpăuge, o faţă uşor pistruiată, ochii singuri, de o tristeţe tipică pentru un orfan şi de atâtea ori salvatori prin puterea de a exprima lipsa de apărare, puneau o anume pecet