Intervenţia militară franceză în Mali este un eveniment cu multiple implicaţii şi, care, extrem de posibil, să aibă consecinţe majore pentru un spaţiu uriaş în Africa dar şi, foarte direct, asupra statutului de securitate al UE şi cetăţenilor săi, înlăuntrul sau în afara spaţiului comunitar.

Era necesară? Toate calculele strategice răspund pozitiv, contextul fiind o extensie fără precedent a numărului şi activităţii celulelor fundamentaliste islamice de o parte şi cealaltă a "porţilor deşertului", la nord şi sud de Sahara. Odată cu rezultatul neaşteptat al "primăverii arabe" din Maghreb, transformată rapid într-o succesiune de asumări statale şi constituţionale ale prevederilor înscrise în Sharia, grupurile sau mişcările armate s-au mutat rapid către sud, în ţările africane de pe centura de mijloc a continentului, aliniându-se cu formaţiuni sau clanuri locale, preluând controlul asupra unor zone foarte întinse, cu aceeaşi amibiţie de a crea state islamice pure şi dure, refuzând orice dialog cu structurile de putere existente, acuzate de corupţie şi pro-occidentalism mercantil.

Acţiune care a folosit, s-a suprapus sau a potenţat realitatea deja profund instabilă din ţările respective care (cu excepţia notabilă a Senegalului) trăiesc de decenii în ritmul unor lovituri de stat succesive, marcate de violenţe extreme şi generând fluxuri migratorii de mare amploare şi imposibil de controlat. Unele dintre acestea presupunând deplasarea unor populaţii întregi dintr-o ţară în alta dar şi iniţiind un flux din ce în ce mai important de refugiaţi înspre Europa.

Aici apare o problemă deosebit de serioasă deoarece ea comportă nu doar palierul discuţiei umanitare. Chiar şi aceasta, pusă în termenii şi reglementărilor europene privind politica de azil, poate determina, în foarte scurt timp, în cazul unei presiuni de mari dimensiuni generată de unul sau mai multe co