Există două posibilităţi de poziţionare atunci când analizezi jocurile geo-politice. Prima este să priveşti prezentul şi să încerci să descifrezi ceea ce va fi din modul în care se aşează cărţile, sau cel puţin cum ţi se prezintă felul în care s-ar da ele. Mai greu este când ai memoria lucrurilor, căci atunci lucrurile devin mai mult decât complicate, se suprapun nu cu minciuni, ci adevăruri contradictorii mai grave decât miciunile.
Citeam zilele trecute , în Le Monde, un interviu dat de fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing pe tema ofensivei franceze în Mali, text reluat ulterior pe foarte multe canale de presă tocmai pentru că vorbea, pe un ton extrem de responsabil, despre "o evoluţie a Franţei în Mali care ar fi de tip neo-colonialist".
"Franţa – spunea domnia-sa- ar trebui să se limiteze strict la un ajutor logistic oferit forţelor africane. Bombardamente aeriene în nordul şi estul ţării ar afecta populaţia civilă şi ar repeta distrugerile inutile ale războiului din Afganistan. Şi, fără îndoială, ar avea aceleaşi rezultate politice".
Senzaţional, frumos, democratic, european şi umanist. Fără îndoială, riscurile de acest tip există, se poate anticipa şi un scenariu de tip Afganistan, ar trebui ca armata din Mali împreună cu forţele africane venite în ajutor să poată rezolva singure problema, iar statele europene să stea cuminţi la dânsele acasă, tocmai pentru a evita suspiciunea de neo-colonialism, intervenţionism bazat de dorinţa de a controla resursele, etc.
Singura întrebare este dacă cel care dă în 2013 un asemenea mesaj tot astfel s-a comportat şi în perioada în care a fost Preşedintele Republicii Franceze. Dacă, atunci, a favorizat la fel de mult nobilele idealuri ale drepturilor omului şi a încercat să ajute la implantarea lor chiar în spaţiul african , cel despre care se făcu vorbire mai înainte.
Să vedem... Să m
