Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost director de şcoală, dat în judecată după ce a închiriat bunuri ale unităţii de învăţământ şi nu le-a mai returnat

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 22 ianuarie 2013 ·

„Păcatele” trecutului nu contenesc să scoată în evidenţă în sens negativ Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava. Dacă recent instanţa a anulat o serie de diplome de bacalaureat ale unor elevi după ce s-a dovedit că profesorii au pus note fictive în catalog, un alt dosar aflat pe rol reliefează o situaţie ieşită din comun, care naşte o mulţime de semne de întrebare. Un fost director al liceului a închiriat în 2005, conform actelor oficiale, zece bunuri ale colegiului folosite de elevi la practică. Contractul a expirat în martie 2009, însă bunurile nu au mai ajuns nici până azi la proprietar, adică la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

Bunurile închiriate: bazin de lapte, cărucior de transport carne, malaxor, fiecare de sute de kilograme

Vasile Iuzic, fost profesor de matematică, a fost director al Liceului Industrial 3, cum se numea la acea vreme, în anii '90. Şi-a pierdut postul înainte de anul 2000 şi a ieşit din învăţământ. Contractele ulterioare arată însă că acesta a rămas aproape de unitatea de învăţământ pe care a condus-o.

Prin contractul de închiriere numărul 5.601 din 16 decembrie 2005, prelungit în 2006 până la 31 martie 2009, conducerea şcolii, în fruntea căreia se afla atunci profesorul Niculai Moraru, a închiriat către fostul director Iuzic nu mai puţin de zece bunuri care se foloseau la orele de practică ale elevilor.

Este vorba printre altele de un bazin de recepţie lapte de 200 de litri, un cărucior de transport carne de 200 de kilograme, o balanţă semiautomată de 500 de kilograme, un malaxor, un cărucior de carne de 200 de kilograme. În 2005, contractul s-a încheiat pentru o chirie de 50 de lei pe lună.

O plângere penală urmată după trei ani de un proces

În 2009, conducerea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a înaintat o plângere penală împotriva lui Vasile Iuzic, pentru c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum 2 ore
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum 50 minute
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 4 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°