Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lungu vrea să extindă Zona Metropolitană Suceava la 12 localităţi

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 24 ianuarie 2013 ·

Noii membri ai Consiliuluide Administraţie a Zonei Metropolitane Suceava se vor întruni luna viitoare pentru a discuta aderarea la această asociaţie a cel puţin încă doi membri – comunele Vereşti şi Siminicea.

Mai mult, preşedintele Zonei Metropolitane Suceava, primarul Ion Lungu, a lansat un apel public către toate localităţile situate pe o rază de 20 de km în jurul municipiului reşedinţă de judeţ să trimită o scrisoare de intenţie privind aderarea la asociaţie.

„Cred în succesul ace astei zone metropolitane şi deja avem un proiect amplu pe care vrem să-l realizăm, dar nu vreau să-l dezvălui încă. Pentru a-l pune în practică sunt necesare minim 12 localităţi membre, faţă de opt, câte sunt în prezent. Deja avem două scrisori de intenţie din partea unor comune care vor să devină parte a zonei metropolitane – Vereşti şi Siminicea, dar şi-au manifestat interesul şi reprezentanţii comunelor Dumbrăveni şi Stroieşti”, a precizat şeful municipalităţii sucevene, fără a mai pomeni de comuna Şcheia, care, inexplicabil, a refuzat această ofertă, deşi avea cel mai mult de câştigat.

Una din condiţiile pe care trebuie să o îndeplinească noua formulă de zonă metropolitană, pentru a accesa anumite fonduri, este ca populaţia acesteia să fie de aproximativ 200.000 de locuitori, în vreme ce în actuala structură, totalul se ridică la circa 150.000 de locuitori.

„Priorităţile pentru finanţare în perioada 2014-2020 vor fi tocmai pentru astfel de zone metropolitane cu număr mare de locuitori”, a adăugat Lungu, care, în plus, vrea ca anul acesta, Zona Metropolitană Suceava să se asocieze la Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerarea Zonelor Urbane din România, cu sediu în Braşov.

Noii membri ai Consiliuluide Administraţie a Zonei Metropolitane Suceava se vor întruni luna viitoare pentru a discuta aderarea la această asociaţie a cel puţin încă doi membri – c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 3 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 5 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 8 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 6 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 5 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 12 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°