Mesajul a fost trimis. Multumesc!

28 de incendii au izbucnit, în 2012, în pădurile Sucevei

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 28 ianuarie 2013 ·

Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile extreme înregistrate anul trecut în judeţul Suceava au cauzat nu mai puţin de 28 de incendii şi începuturi de incendii în pădurile administrate de Direcţia Silvică Suceava.

Suprafeţele de pădure afectate de incendii totalizează aproape 51 de hectare, valoarea pagubelor fiind de 40.071 de lei.

Cele mai multe incendii s-au înregistrat la Ocoalele Silvice Dolhasca (5 incendii, care au afectat 11,80 ha pădure), Iacobeni (4 incendii care au afectat 2,30 ha pădure) şi Pătrăuţi (3 incendii/1,09 ha pădure).

Şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a precizat că numărul incendiilor izbucnite în păduri a fost mai mare decât în alţi ani din cauza condiţiilor climatice favorabile producerii incendiilor în fondul forestier. Tocmai de aceea au fost luate măsuri de siguranţă suplimentare, toate subunităţile fiind notificate să procedeze astfel, atât prin adrese scrise, cât şi prin note telefonice.

Printre aceste măsuri se numără reactivarea a şase puncte de observaţie PSI (prevenirea şi stingerea incendiilor) la nivelul Direcţiei Silvice Suceava, din luna mai şi până în septembrie inclusiv, în vreme ce la nivelul ocoalelor silvice s-au organizat şi desfăşurat patrule pe linie de PSI în zonele vulnerabile producerii incendiilor (trasee turistice, locuri de organizare şi desfăşurare a unor evenimente, etc.) în baza graficelor întocmite la nivel de subunităţi.

Mai mult, în cursul anului 2012, la nivelul Ocolului Silvic Vama s-a organizat Aplicaţia Tactică de stingere a incendiilor de pădure, în colaborare cu ISU Suceava şi alte instituţii ale statului. Scopul acestui exerciţiu îl reprezintă perfecţionarea continuă în stingerea incendiilor de pădure.

Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile extreme înregistrate anul trecut în judeţul Suceava au cauzat nu mai puţin de 28 de incendii şi începuturi de incendii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 27 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 11 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°