Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava, în topul judeţelor cu mulţi angajaţi cu salariul minim şi puţini cu salarii mari

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 19 februarie 2013 ·

Suceava se află în topul naţional al judeţelor în care raportul dintre numărul de angajaţi cu salariul minim şi cei cu câştiguri mari, de peste 10.000 de lei, este cel mai mare. Cu alte cuvinte, în judeţ sunt foarte mulţi angajaţi care câştigă foarte puţin.

Conform unui analize publicatede Ziarul Financiar, în baza unor date oferite de Inspecţia Muncii, în cadrul unei aplicaţii în care angajatorii au completat date despre salariaţi lunar, cea mai mare disparitate între numărul de angajaţi cu salarii minime şi salarii mari este în judeţele Gorj (un raport de 409 salarii minime la un salariu de peste 10.000 de lei), după care urmează Suceava (cu 356 de salarii la unul peste 10.000 de lei). În acest clasament al sărăciei urmează Vrancea (353 la 1), Maramureş (215 la 1) şi Mehedinţi (191 la 1).

Faţă de Bucureşti, arată analiza Ziarului Financiar, diferenţa este enormă. Peste 22.000 de angajaţi din Bucureşti au salarii lunare brute de peste 10.000 de lei, iar aproape 76.000 câştigă salariul minim pe economie (700 de lei brut), arată datele de la Inspecţia Muncii. Rezultă un raport de trei salarii minime la unul peste 10.000 de lei. Suceava este cu mult şi sub media naţională, de 16 salarii minime la un salariu de peste 10.000 de lei.

Suceava se află în topul naţional al judeţelor în care raportul dintre numărul de angajaţi cu salariul minim şi cei cu câştiguri mari, de peste 10.000 de lei, este cel mai mare. Cu alte cuvinte, în judeţ sunt foarte mulţi angajaţi care câştigă foarte puţin.

Conform unui analize publicatede Ziarul Financiar, în baza unor date oferite de Inspecţia Muncii, în cadrul unei aplicaţii în care angajatorii au completat date despre salariaţi lunar, cea mai mare disparitate între numărul de angajaţi cu salarii minime şi salarii mari este în judeţele Gorj (un raport de 409 salarii minime la un salariu de peste 10.00

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 48 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 48 minute
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut!

Ziua News acum o ora
Doar 48% dintre cetățenii cu drept de vot au creditat struțo-cămila. Acesta este votul politic. Ce se va adăuga la redistribuire nu legitimează această alianță. Voi face în cele ce urmează o comparație cu rezultatul alegerilor anterioare. Din 2019.

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 31 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum 43 minute
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, cu o fată lovită de tramvai în Timișoara VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
O fată de 12 ani a fost lovită de un tramvai în Timișoara, incidentul fiind surprins de o cameră de supraveghere. Adolescenta se grăbea să traverseze strada pe culoarea roșie a semaforului, ceea ce a dus la coliziunea cu tramvaiul. Deși impactul nu

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 20 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°