Creştin-ortodocşii îl prăznuiesc la 4 martie pe Preacuviosul părinte Gherasim de la Iordan. Era de neam din părţile Lichiei, din copilărie deprinzându-se cu frica de Dumnezeu. “(...) Când s-a făcut mai mare, Sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie”, se spune în volumul “Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”. “ (...)Pe la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450) – aflăm din Vieţile Sfinţilor – s-a sălăşluit în pustia Iordanului, în care strălucea ca o stea luminoasă cu razele cele pline de fapte bune. Acolo a făcut o mănăstire lângă râul Iordanului”.

Ispitele nu l-au ocolit pe Sfântul Gherasim, prin amăgirile eresului lui Eutihie, care l-au descumpănit într-o vreme. Aşa-zisul monah Teodosie, care tulburase întreaga Palestină, cu ajutorul unor monahi palestinieni înşelaţi de el, l-a izgonit pe fericitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, luându-i scaunul. “Într-acea vreme s-a amăgit cu înşelăciunea eretică şi Cuviosul Gherasim. Însă voind Dumnezeu, degrabă s-a îndreptat, precum scrie despre acesta Chiril al Ierusalimului în viaţa Cuviosului Eftimie: «A fost atunci, în pustia Iordanului, un sihastru care nu de mult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate rânduielile vieţii monahiceşti le trecuse şi bine se nevoise asupra necuratelor duhuri. Acela, biruind şi izgonind pe diavolii cei nevăzuţi, a fost împiedicat şi amăgit de diavolii cei văzuţi, adică de eretici, căci a căzut în eresul lui Eutihie. Auzind de Cuviosul Eftimie, de a cărui slavă a faptelor bune se umpluseră urechile tuturor, a mers la dânsul, fiind el atunci în pustia ce se numeşte Ruva. Văzându-l, mult s-a folosit, sălăşluindu-se împreună cu dânsul multă vreme. Avînd pe deplin învăţătura dreptei credinţe, a lepădat vătămarea eretică şi s-a întors la dreapta cr