E un fenomen. Îl aştept în fiecare an. Şi dacă pierd ceremonia, "sufăr peste poate". Festivitatea de premiere e ca o obsesie. E ceva religios. Totul se contruieste şi creste pe "adoraţie", pe "starea de mulţime – états des faules" cum o numesc psihologii. De fapt, e o nebunie. Colectivă. Lumea-ntreagă se holbează la decernarea premiilor Oscar şi trei zile după, numai despre asta se discută cu exaltare!
D.I.Suchianu explica: "Ceea ce dă un ton decisiv fenomenului este că omul care se află-n centrul atenţiei acestui vârtej de sentimente este un Actor. Actoria e în acelaşi timp profesie şi stare sufletească, destin particular, mentalitate.
Mitul vedetei – cultul eroilor. Grecii au inventat vedetismul. Zeii din Olimp au trăsăturile vedetei. Sunt adorate pentru calităţile lor de frumuseţe, de curaj şi de putere. Întocmai ca vedetele de la Hollywood."
Premiile Oscar au fost decernate pentru prima oară în 1929. În 1931, s-a luat decizia ca premiile să nu se ştie până în seara decernării. Dar un actor care cine ştie cum aflase, a dezvăluit că nu era tocmai aşa. Că secretul se ştia, că cei doi care au câştigat au făcut cu o zi înainte o poză în faţa statuetei. Statueta, abia în 1934 a fost botezată Oscar. Paternitatea numelui şi-o dispută mai mulţi şi misterul nu a fost elucidat.
Bette Davis, un reporter Sidney Skolsky şi secretara generală a Academiei. Şi fiindcă povestea acesteia din urmă a fost cea mai nostimă, asta este preferată: când şefii ei i-au arătat statueta poleită cu aur, ea a spus "îmi aminteşte de unchiul Oscar".
Istoria premiilor e plină de controverse, aberaţii, scandaluri, călcări de regulament, nedreptăţi.
De exemplu, primul Oscar pentru cel mai bun rol feminin l-a luat vedeta filmului mut Mary Pickford. Filmul din competiţie se numea "Cocheta" şi era foarte slab şi nu plăcuse nimănui. Succesul s-a datorat statutului sau de sta
