Dan Teodorescu, liderul trupei TAXI, împlineşte astăzi 48 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
Am visat că o să fiu apreciat de toată lumea. Pe urmă mi-a mai trecut...
Cum trăieşte Dan Teodorescu... “Mai un concert, mai o înregistrare, mai un cântec, mai nişte versuri, mai un scenariu, mai o răceală, mai o ipohondrie, mai o ciocolată neagră, mai o noapte albă, mai o linişte în suflet, acasă, lângă Irina.”
Provocându-l să-şi amintească de începutul carierei sale artistice... “Când eram prin clasa a IX-a, tata a făcut greşeala să-mi cumpere o chitară acustică. Am spus greşeală, pentru că el şi-ar fi dorit să ajung om serios. Ori de-atunci am început să manifest tendinţa de a deveni complet neserios. Norocul meu a fost că am avut şi am nişte părinţi minunaţi. Care, chiar dacă simţeau că şi-o fac cu mâna lor, m-au ajutat – scuze – voiam să spun că mi-au cumpărat chitare, clape, tobe, amplificatoare ş.a.m.d. Nu-mi dau seama care a fost momentul în care au realizat că, fără dubii, viaţa mea va fi legată de muzică. Dar probabil că-n acel moment şi-au spus în gând: «Doamne ajută-ne!».”
Ce ar trebui să ştie cititorii acestor rânduri, despre el, şi nu ştiu încă... “Că sunt – sigur - mai rău decât îşi închipuie cei care cred că-s bun şi – sper un strop mai bun decât îşi închipuie cei care cred că-s rău. Dar că mă străduiesc să înclin balanţa spre bine. La asta lucrez în ultimul timp.”
Ce înseamnă să fii artist în România de astăzi? “Habar n-am; sunt inginer mecanic.”
Felicitări/mustrări. “Nu pot să mă felicit pentru noroc. Pentru că asta consider că am avut: noroc. Norocul să-şi plece cineva urechea asupra noastră, în 1999, anul în care s-a înfiinţat Taxi, noroc de colegi (de breaslă şi de trupă) cu inimi mari şi minţi pe măsură, noroc de oameni care au putut şi au vrut să facă bine, noroc că încă ne
