Aproape de Palatul Parlamentului, într-o intersecţie zumzăitoare, Poliţia Capitalei  şi-a plantat un panou publicitar. Uriaş şi tâmp. Mesajul e unul al neputinţei. Dar şi aducător de spaime pentru cel care îl citeşte. Pare scris cu pulanul tablagiilor cătăniţi pe la şcolile profesionale de argaţi în uniformă. Agramaţi şi puţintei la minte. “Nu deschide uşa creştine ! C-au venit doi hoţi la tine”, acesta e noul “colind” al “caraliilor” bucureşteni. Vasăzică, noi suntem depăşiţi,  singura  noastră speranţă  stă în vigilenţa voastră ! Păziţi-vă  cum oţi putea, fraţilor, baricadaţi-vă în dosul uşilor  şi nu deschideţi la nimeni ! Doar trăim în ţara ”hoţilor  vestiţi şi a tâlharilor celebri”,  nu ? Şi nu de azi, nu de ieri, ci dintotdeauna. Campania asta tembelă de prevenire  a populaţiei îi dezonorează pe veghetorii liniştii publice. Impactul  este devastator, iar cetăţeanul se poate simţi îndreptăţit să-şi facă  singur  dreptate. Păi, dacă  ditamai instituţia de forţă a  statului nu îi oferă siguranţă, ce-i mai rămâne la îndemână? Rugăciunea, nădejdea că nenorocul nu-l va alege pe el, şi arma, pitită lângă prag. Aici ne-a târât descreierarea capitalistă a deceniilor din urmă. Teamă şi incertitudine. Boli de sistem, fiindcă,  de pildă, prin America nu e săptămână în care vreun dement să nu se joace de-a pistolarul. Oameni nevinovaţi sunt luaţi la ţintă de fel de fel de dezaxaţi, convinşi că nimeni nu va îndrăzni să le  anuleze dreptul la fericire înscris în constituţie. Fericirea  de a-i ucide pe ceilalţi în măceluri colective şi intens mediatizate, bineînţeles. Când statul te deposedează de slujbă şi-ţi majorează taxele pe supravieţuire n-ai decât să-ţi iei viaţa pe cont propriu. “Grijuliu”, acelaşi  stat cinic nu te lasă de izbelişte, îţi pune în mână puşca şi-ţi  aşază degetul pe trăgaci. Iar tu tragi, ce altă soluţie ai ? Politicienii dezbat chestiunea cu prefăcută î