În 1986, Michaela Tonitza-Iordache a fost numită directoarea Teatrului “Ţăndărică”. Tocmai plecase de la Teatrul Mic, unde fusese regina Secretariatului literar, lucrând intens la imaginea acelui teatru. Erau ani de mare strălucire la acel Teatru Mic, în timpul în care Dinu Săraru era director şi Cătălina Buzoianu ¬ prim regizor. Era fericită că acum avea “teatrul ei” care funcţiona cu două secţii: păpuşi şi marionete.

În timpul directoratului ei, nu s-au pus piesuţe, ci texte importante, piese din literatura de mare valoare, românească şi universală, scrise pentru copii şi nu numai.

Michaela spunea că repertoriul trebuie ales cu grijă şi emoţie pentru a defini, a construi profilul moral, sensibil al copilului.

Se puneau în scenă “Baronul Münchhausen”, “Till Eulenspiegel”, “Cartea cu jucării”, de Tudor Arghezi, un ciclu Shakespeare, care a început cu “Visul unei nopţi de vară”. Dorea să reia celebrele nocturne din vremea tinereţii noastre, acele rafinate spectacole cu Gigi Căciuleanu, Miriam Răducanu, Johnny Răducanu, Nicky Wolcz, acele spectacole ce-au format gustul unor generaţii. Cred că atunci a început şi acea expoziţie cu caracter permanent, “Salonul păpuşii”, care-şi propunea personaje celebre din marile spectacole ale teatrului. I-a chemat pe Cătălina Buzoianu, pe Silviu Purcărete şi pe Alexandru Tocilescu să pună-n scenă spectacole cu vocile unor mari actori. Şi a reuşit, mai ales că echipa Teatrului “Ţăndărică” era una grozavă, puternică, dornică de fapte mari. A fost foarte iubită de angajaţii Teatrului “Ţăndărică” şi teatrul a strălucit. Iată ce scria Michaela despre spectatorii Teatrului “Ţăndărică”: “Copilul e un teren liber şi deschis, pe care se poate implanta orice element valoros. Este incredibil cât de uşor acceptă copilul valoarea. Instinctul şi intuiţia acţionează la el aproape matematic. Copilul nu are prejudecăţi culturale. El es