Scriitoare, profesoară de istoria filosofiei româneşti la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, redactor-şef (din 1990) al revistei Apostrof, publicaţie editată de Uniunea Scriitorilor din România şi de Fundaţia Culturală Apostrof, Marta Petreu împlineşte astăzi 58 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“N-am încăput într-o singură specie, am scris de toate... Rău am făcut...”

“De fapt, nu cred că împlinesc 58 de ani: în capul meu m-am oprit la 26, când eram arătoasă şi plină de planuri, de ambiţii, când credeam că fericirea este la îndemâna mea şi că ajunge să lupt pentru ea ca s-o şi câştig. Când totuşi realizez anii pe care îi am, îmi spun că de fapt sunt şi mai mulţi şi că omul nu este făcut să trăiască atâta… lungirea vieţii – ba chiar a tinereţii, cum observa Konrad Lorenz într-una dintre cărţile sale – se datorează, în mare parte, medicinei. Obsesia arhetipală a nemuririi şi tinereţii, aşa cum apare de pildă la Ghilgameş sau la Făt-Frumos, cel din capodopera basmelor româneşti, din Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, pare să fi devenit unul dintre scopurile medicinei. Medicii de azi au schimbat raportul omului cu moartea sa şi, adesea, şi cu vârsta. Fără antibiotice, eu aş fi murit la vreo 23 de ani… aşa, tot scap – iar când număr de câte ori am scăpat, mă simt nu numai un triumf al medicinei, ci şi de câteva veacuri.

De când eram în clasa I şi învăţătoarea ne-a citit primele poveşti, eu mi-am dorit să citesc – iar când mi-am dat seama că poveştile le fac oamenii, că nu există de la sine, ca pietrele pe drum, mi-am dorit să devin scriitor. Mi-am dorit să scriu proză, dar, cum puneam creionul pe hârtie, cum ieşea un poem. Sunt fericită că până la urmă am ajuns să scriu un roman, să povestesc o sută de ani din viaţa unei familii de ţărani de pe Câmpia Transilvaniei, care, pentru mine, este acelaşi lucru cu mar