Guvernului Boc i-a venit ideea, în 2010, să majoreze taxele pe proprietate cu 20% - inflaţia din perioada 2007-2009. Cabinetul Ponta a păstrat “regula” şi a impus primăriilor cu datorii să crească taxele locale cu 16%, rata inflaţiei din intervalul 2010-2012. Problema este însă de ce se corectează taxele pe proprietate cu rata inflaţiei, dacă nici proprietăţile imobiliare, nici impozitele, n-au legătură cu coşul de consum pe baza căruia calculează Institutul Naţional de Statistică (INS) rata inflaţiei?

Întrebat cât de relevantă i se pare includerea imobilelor, acţiunilor şi a impozitelor în coşul inflaţiei, fostul preşedinte al INS a declarat pentru Săptămâna Financiară că IPC (indicele preţurilor de consum) măsoară evoluţia preţurilor mărfurilor şi serviciilor achiziţionate de populaţie pentru satisfacerea nevoilor proprii. Elementele care nu sunt considerate bunuri şi servicii (acţiuni, bonduri, alte active financiare) nu intră în sfera IPC. Nici plăţile pentru achitarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor la asigurările sociale nu reprezintă cumpărări deoarece nu se primeşte nimic în schimb şi ca urmare sunt în afara scopului IPC. Iar imobilele sunt, conform sistemului conturilor naţionale, formare brută de capital fix şi nu bunuri de consum. Aşadar întrebarea e legitimă: De ce se corectează cu inflaţia ceva care n-are legătură cu preţurile de consum?

Următoarea observaţie este că activele nefinanciare, deşi-s tot active, sunt taxate altfel decât cele financiare. E firesc să fie impuse pe proprietate taxe în creştere, în condiţiile în care activele imobiliare se plasează pe trend de depreciere? Haideţi să luăm un exemplu. Atunci când constituim un depozit de 100 de unităţi care se bonifică cu o dobândă de 5, după taxarea câştigului cu 16%, mai rămân 104,2 unităţi. În schimb, la un imobil de 100 de unităţi, a căruia valoarea scade la 66,