Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cauza unei pneumonii, la vârsta de 21 de ani, Papei Francisc i s-a scos un lob pulmonar

Publicat in Jurnalul, marți 19 martie 2013 ·

Printre primele informaţii puse în circulaţie despre Papa Francisc sunt legate şi de starea lui de sănătate. Mai precis de faptul că în tinereţe în a avut grave probleme pulmonare ce au impus scoaterea unei părţi dintr-un plămân. Mulţi au puse pe seama acestei intervenţii chirurgicale “starea de sănătate fragilă” a Suveranului pontif, precum şi aversiunea acestuia de a călători. De altfel, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a precizat în legătură cu starea de sănătate a Papei că acesta a suferit în 1957 “o operaţie în cadrul căreia i-a fost scoasă o parte din plămân”. Este o intervenţie chirurgicală dificilă, numită pneumonectomie (îndepărtarea unui lob sau a unui plămân), care în majoritatea cazurilor nu înseamnă reducerea speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii pacienţilor. În anii 50, când actualul Papă, preotul Jorge Mario Bergoglio, făcea această operaţie, bolile infecţioase erau extrem de răspândite, iar tratamentele cu antibiotice foarte puţine. Astfel, o infecţie pulmonară acută se tratata, în anii ‚50, prin eliminarea unui lob sau chiar a unui plămân. În cazul actualului Suveran Pontif, a părţii superioare a plămânului drept.

La ora actuală, pneumononectomii legate de patologii infecţioase se mai fac doar în 2% dintre cazuri, precizează prof. Pascal-Alexandre Thomas, şeful serviciului de chirurgie toracică la Spitalul Nord din Marsilia, recent într-un articol publicat în Le Figaro.  În prezent, majoritatea intevenţiilor constând în scoaterea unui lob sau a unui plămân sunt efectuate în cazul tumorilor maligne. În privinţa posibilităţilor organismului de a compensa pierderea unui plămân sau a unei porţiuni, specialiştii spun că, dacă ţesutul pulmonar este sănătos, funcţia respiratorie nu este alterată foarte mult. “Desigur nu trebuie să sperăm că o persoană supusă unei asemenea intervenţii chirurgicale va alerga la m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum 23 minute
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 26 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 53 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 30 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

VIDEO Rezultate alegeri locale 2024. Allen Coliban, după ce a pierdut funcția de primar al Brașovului: „Îmi pare rău”

HotNews acum 26 minute
Allen Coliban, primarul USR al Brașovului, și-a recunoscut înfrângerea la alegerile locale 2024 în fața candidatului Alianței PSD-PNL, George Scripcariu. Coliban l-a felicitat pe contracandidatul său și a spus că până la finalul actualului mandat va

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 37 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra de luni titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 7 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 an

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°