Observ, în ultima vreme, o frică generalizată. Anatomia fricii ne arată că acest sentiment, anume provocat, străbate toate straturile societăţii româneşti. Este un fel de întoarcere în timp. În anii ’50. Ai stalinismului. Încă o dovadă că democraţia poate fi regresivă. Sau poate chiar eşuată. Cine are de câştigat şi cine are de piedut de pe urma fricii?
Judecătorilor li s-a făcut frică. De mai mult timp. Un moment semnificativ, în acest sens, a fost marcat de percheziţia la domiciliul soţilor Bârsan. Şi de confiscările care au avut loc cu acest prilej. Un fapt probabil fără precedent. El, magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, responsabil de cazuistica românească. Ea, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar şef de secţie. Şi unul şi altul, cu imunitate diplomatică. Este normal că un atac de acest fel al DNA, împotriva unor magistraţi plasaţi ierarhic la cel mai înalt nivel, i-a şocat pe judecatori.
Dar nu numai judecătorilor le este frică de procurorii DNA. Procurorilor DNA le este frică. De Serviciul Român de Informaţii, de propriii şefi ierarhici şi, desigur, de Traian Băsescu, care, uneori discret, alteori ostentativ, stă la butoane. Am observat însă că şi lucrătorilor SRI le este frică. O frică ierarhică. Cetăţenii obişnuiţi se tem şi ei. De ziua de mâine, dar şi de abuzuri ale autorităţilor.
Cetăţenii sunt abuzaţi în fel şi chip de reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, de magistraţi, atunci când merg la ei cu jalba-n proţap, de mulţi politicieni, atunci când aceştia îi mint dar rareori, în rândul cetăţenilor, se instaurează starea de frică. Iată că acum s-a întâmplat. Şi cetăţenilor le este frică.
Observ cu stupoare că sentimentul de frică s-a instalat şi în rândul oamenilor politici. Chiar, sau mai ales, al celor aflaţi la putere. În rândul politicienilor USL. Le