M-am ferit să abordez subiectul bentiţei purtate de eleva Sabina Elena pe data de 15 martie – ziua maghiarilor de pretitutindeni – pentru că mi s-a părut a fi vorba despre un teribilism urmat de un tembelism. Dar fenomenul, căci putem vorbi deja despre un fenomen, a luat o amploare nu numai naţională ci şi internaţională. Relaţiile dintre România şi Ungaria se degradează în mod accentuat. Doamne fereşte!, nu este vina elevei de la liceul Korosi Csomo Sandor (un secui din Transilvania cunoscut ca părintele tibetanologiei, filolog şi explorator, a publicat primul dicţionar tibetan-englez). Începutul l-a creat acest personaj extrem de dubios, de care nu se mai ştie nimic, Csibi Barna, atunci când l-a spânzurat, în mod simbolic, pe Avram Iancu în piaţa publică din Miercurea Ciuc. Gestul său a creat o vie emoţie printre romÂni şi sunt convins că şi printre maghiari. Datul focului la steaguri a intrat de acum într-o normalitate bolnavă. Însă personalizarea la care a recurs Csibi Barna a fost de natură să stârnească porniri personale. O mulţime de oameni maturi – cu drept de vot! – s-au simţit profund ofensaţi că asemenea lucruri se petrec în ţara lor, şi nu sunt sancţionate decât cu transferul ipochimenului de la o INSTITUŢIE A STATULUI ROMÂN, unde lucra, la o alta, similară. Ca urmare, liderii USL, care nici nu visau pe atunci la scorul pe care l-au obţinut pe 9 decembrie, au adoptat un discurs naţionalist. A urmat agresiunea la adresa lui Traian Băsescu, Viktor Orban este un casnic al preşedintelui României, care a simţit, probabil şi visceral, nevoia de a-i sări în apărare. Implicarea oficialilor ungari în campaniile electorale din ţara noastră a fost, scurt pe doi şi scuze: de prost gust. Era normal ca după ce au câştigat alegerile la modul covÂrşitor în care au făcut-o, autorităţile noi instalate să privească încruntat către ţara vecină. Pur şi simplu nu se putea întâ