A făcut-o atunci când, în urmă cu două zile, a afirmat că va utiliza Curtea Constituţională pentru a bloca o serie de iniţiative ale Parlamentului vizând revizuirea Constituţiei. Exact ceea ce spusesem şi eu. Că va utiliza articolul 152 pentru a acţiona în sens distructiv. Şi că mult mai util pentru Parlament este să îşi propună nu o revizuire, ci o nouă Constituţie. Dar cum s-a ajuns în această situaţie? Şi care sunt, totuşi, opţiunile în acest moment?

Mult timp, în USL s-a vorbit pe două voci atunci când a venit vorba despre Legea fundamentală. În sensul că liberalii, în frunte cu Crin Antonescu, făceau declaraţii publice referitoare la necesitatea elaborării unei noi Constituţii. Iar Victor Ponta, din ce în ce mai insistent, spunea “revizuirea”. Nu este un simplu detaliu. O nouă Constituţie este supusă aprobării Parlamentului şi apoi aprobării cetăţenilor, ca şi o Constituţie revizuită. Cu deosebirea că, în cazul unei revizuiri, intervine un element nou: articolul 152, care stabileşte ce nu poate fi revizuit iar termenii sunt destul de generali şi uşor de interpretat, într-un sens sau în altul, de către Curtea Constituţională. În plus, Curtea Constituţională poate interveni şi în ceea ce o priveşte. În timp ce, în cazul unei Constituţii noi, un asemenea handicap nu există.

Curtea Constituţională a României, alcătuită şi din cunoscători şi din necunoscători ai dreptului constituţional, şi din oameni numiţi politic de majorităţile parlamentare dintr-un moment sau altul sau de preşedinte, deci datori politic cuiva sau altcuiva, are interesul să-şi conserve statutul actual. De aceea, ea va respinge în mod natural orice schimbare care ar putea conduce la independenţa instituţiei ori la profesionalizarea ei. Fiind angajată politic, cel puţin până la sfârşitul acestui an, cu o majoritate controlată de Traian Băsescu, prin intermediul Curţii Co