Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri cu studii superioare, angajaţi ca şoferi, paznici sau muncitori necalificaţi

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 26 martie 2013 ·

Vremurile în care o diplomă de absolvire a unor studii superioare asigura un loc de muncă bine cotat şi bine plătit au apus de mult. Această constatare, care nu este chiar nouă, reiese şi din statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava cu privire la tinerii absolvenţi care şi-au găsit loc de muncă. Practic, de foarte multe ori, prioritatea unui tânăr pare a fi găsirea unui serviciu, indiferent de domeniu şi de ce trebuie să facă.

Lista cu persoane cu studii superioare angajate în meserii cu nivel de calificare gimnazial sau liceal este lungă: şofer autobuz, muncitor necalificat ambalaje, vânzător, agent comercial, tehnician reclame, instructor auto, secretară, paznic, recepţioner hotel, asistent manager, referent casier, operator calculator.

Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a declarat: „Acestea sunt exemple de meserii în care avem încadrate mai multe persoane care figurează cu studii superioare. Faţă de acum câţiva ani, înregistrăm în mod clar o schimbare a tendinţelor de pe piaţa muncii în ceea ce-i priveşte pe tineri. Aceştia nu mai ţin atât de mult la studii şi la nivelul de salarizare, probabil din cauza crizei de locuri de muncă. De asemenea, observăm că agenţii economici preferă de cele mai multe ori un angajat cu studii superioare chiar dacă postul este pentru studii medii sau chiar minime”.

Această situaţie se vede şi în baza de date actuală cu absolvenţii care încasează indemnizaţie de şomaj, majoritatea având studii medii. Astfel, din 1.677 de absolvenţi din promoţia 2012 care încasează şomaj, majoritatea, 1.246, au absolvit un liceu. Alţi 59 au absolvit o şcoală post-liceală, iar 368 au terminat studii universitare.

„Absolvenţii reprezintă 22,6% din totalul şomerilor indemnizaţi aflaţi în baza noastră de date”, a arătat Anca Capverde.

Anul 2013 a debutat cu o rată

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum o ora
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 5 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°