Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul de halenă descoperă obezitatea

Publicat in Jurnalul, joi 28 martie 2013 ·

Unele microorganisme din tubul digestiv înlesnesc acumularea de ţesut adipos

Unele microorganisme detectabile cu ajutorul unui test al halenei poate indica predispoziţia de a acumula grăsimi şi de obezitate.

Cercetătorii de la Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles au publicat, recent, în Journal de l'Endocrine Society of Clinical Endocrinology & Metabolism, un studiu privitor la testul halenei şi pericolul de obezitate. Concentraţiile mari de hidrogen şi metan ar putea fi semnul  că au fot depăşite valorile normale ale indicelui de masă corporală şi ale grăsimilor.  Studiul demonstrează că, în cazul combinării celor două gaze, este descoperită prezenţa unui microorganism capabil să provoace obezitate. 

Cu ajutorul testului de halenă a fost analizată respiraţia a 792 de persoane şi au fost identificate patru modele: 1. respiraţie cu compoziţie normală 2. o creştere a concentraţiilor de metan 3. o creştere a nivelului de hidrogen 4. o creştere a concentraţiilor ambelor gaze. În cazul persoanelor care, la testul de halenă aveau concentraţii depăşite de hidrogen şi metan s-a observat, în acelaşi timp, indicele de masă corporală şi nivelul de ţesut adipos peste limitele normale. Autorii studiului au oferit şi o serie de explicaţii. O persoană expiră o cantitate mai mare de hidrogen şi metan, atunci când un microorganism, Methanobrevibacter smithii (M. smithii), invadează tubul digestiv.  M. Smithii  este principalul responsabil pentru secreţia de metan în zona gastro-intestinală a omului. În mod obişnuit, nivelul de microorganisme în tractul digestiv este echilibrat şi benefic pentru sănătate, contribuind la convertirea alimentelor în energie. Dar atunci când M. Smithii devine predominant, el poate modifica acest echilibru şi creşte pericolul creşterii în greutate prin acumularea de grăsimi,  explică doctorul Ruchi Mathur, director al Centrului ambula

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Portalul de servicii online al MAI a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori

Mediafax acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunţă reprezentanţii instituţiei. Serviciul de eliberare online a cazierel

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 40 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum 2 ore
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone

News.ro acum 11 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°