Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta, Dan Bittman

Publicat in Jurnalul, vineri 29 martie 2013 ·

S-a schimbat de-a lungul anilor, desigur. Asperităţile i s-au mai rotunjit, colţii s-au mai tocit puţin, dar dacă ar fi pus într-o situaţie în care să aibă nevoie de ei mai mult ca sigur că ar ieşi din nou la lumină. Dacă ar fi să descrie trupa din care face parte ar spune simplu: cinci prieteni. Are o aură cu totul specială în ochii românilor pentru că este vocea celor de la Holograf şi piesele lor au încălzit nenumărate suflete de-a lungul timpului. A stat departe de scenă fără să vrea, din cauza răguşelii cu care a rămas în urma operaţiei la gât, dar aşa cum îl ştim, un spirit luptător şi fără să dea înapoi din faţa duşmanului, Dan Bittman se concentrează iar pe muzică, pentru că este mai aproape de sufletul şi de firea sa. Deşi absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică, a fost atins de muze, fiind cântăreţ, compozitor, actor şi prezentator tv. Astăzi împlineşte 51 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Poţi să-mi iei tot ce am mai scump pe lume, dar să nu-mi iei niciodată muzica!”

“Ceea ce mă face să merg mereu înainte este iubirea de viaţă. Recunosc, spre deosebire de alţi artişti pe care i-am auzit că declară că le-a plăcut meseria mai mult decât orice, mie mi-a plăcut viaţa mai mult decât orice. Îmi place lucrul acesta, de aceea nu pot să renunţ. Nu a fost un an uşor, dar m-am luptat şi am învins. Nu mi-a fost uşor, dar uitaţi-mă că sunt viu! Anul acesta mi se pare mai trist decât cel care a trecut, aşa că nu mă simt într-o stare nemaipomenită acum, de ziua mea. Am un sentiment de zădărnicie, de trai într-o ţară care nu se mai trezeşte. Viaţa mea e totuşi sub semnul echilibrului pentru că am nişte copii şi o familie care mă fac să uit grijile, problemele şi umilinţele la care suntem supuşi cu toţii în fiecare zi. Vreau eu să fiu vesel sau trist, viaţa lor e legată de mine şi trebuie să merg înainte orice s-

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024. Ce spune Emil Boc după ce a câștigat un nou mandat la primăria Cluj-Napoca cu peste 42%

HotNews acum 19 minute
Emil Boc a obținut al șaselea mandat de primar al orașului Cluj-Napoca, arată datele transmise de Autoritatea Electorală Parlamentară. Ce le-a transmis clujenilor care i-au oferit încrederea pentru încă patru ani la primărie. Emil BocFoto: AGERPRES

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum 24 minute
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 2 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 59 minute
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 47 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cântăreața Andreea Bănică susține că a fost jignită și amenințată de artistul international, Toni Cottura

Ziua Constanta acum 24 minute
Cântăreața Andreea Bănică a mărturisit pe rețelele de socializare că, după un concert recent susținut la Cluj, a fost jignită și amenințată de Toni Cottura, artistul international. „Sunt în șoc! Acest om m-a înjurat și amenințat pe scările scenei

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°